Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în următorii ani, în urma unei investiții ample, realizate cu ajutorul Programului Regional Vest. Patru piețe și 14 străzi își vor schimba înfățișarea și funcționalitatea, printr-unul dintre cele mai ample proiecte de regenerare urbană ale regiunii.
Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și cei ai Primăriei Municipiului Timișoara au semnat luni contractul de finanțare pentru regenerarea urbană a zonei Piața Traian. Proiectul are o valoare totală de 34 milioane de euro, din care peste 14 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile. El prevede transformarea zonei istorice într-una modernă și vibrantă, cu spații dedicate comunității și acces facil la Canalul Bega, centrul orașului, școli, grădinițe, zone comerciale și alte puncte de interes din cartier.
Proiectul va reda spațiile publice către comunitatea locală, ca un răspuns la nevoile oamenilor în materie de mobilitate, zone verzi și spații publice atractive. Peste 57.000 mp de spații publice vor fi reabilitați, incluzând piețele: Traian, Romanilor, Petru Rareș și Acad. Corneliu Mikloși; precum și străzile: Bd. 3 August 1919 (parțial), str. Ion Luca Caragiale, str. Doctor Gheorghe Marinescu, str. Episcop Joseph Lonovici, Str. Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), str. Dacilor, str. Ștefan cel Mare (parțial), str. Anton Pann, str. Titel Petrescu, str. Costache Negruzzi (parțial), str. Petre Ispirescu, str. Ecaterina Teodoroiu (parțial), str. Zăvoi, str. Ion Mihalache.
Reconfigurarea zonei prevede eliminarea traficului de tranzit din Piața Traian, introducerea unui sistem de sensuri unice și transformarea unor străzi în zone pietonale sau semipietonale. Oamenii vor avea mai mult spațiu pentru plimbările pe jos, pentru recreere, dar și spații verzi și locuri de joacă.
Localnicii și turiștii se vor bucura de o zonă pietonală mai mare cu peste 6.000 de metri pătrați față de cea din prezent. Aceasta va avea mobilier urban și trei fântâni arteziene. Spațiile verzi vor fi extinse până la o suprafață de peste 9.000 de metri pătrați, iar peste 350 de arbori noi vor fi plantați în cartier.
Totodată, vor fi construite piste de biciclete pe 5 străzi, iar cea de pe B-dul 3 august va fi cu dublu-sens și cu o lățime de până la 2,5 metri. Suprafața permanent carosabilă va fi redusă la un sfert din cea existentă în prezent (de la 30.000 mp, la 7.900 mp). De asemenea, transportul public cu tramvaiul va fi prioritizat, iar liniile de tramvai din zonă vor fi reabilitate.
Investițiile realizate prin acest proiect ar urma să crească atractivitatea zonei, atât din punct de vedere turistic și cultural, cât și economic; și să ofere o identitate urbană bine definită, care să reflecte bogata moștenire culturală a cartierului.
„Regenerarea urbană a cartierului Fabric va fi un exemplu elocvent de cum fondurile europene pot transforma nu doar infrastructura, ci și calitatea vieții comunităților locale. Am văzut cu toții ce beneficii a adus Timișoarei transformarea centrul istoric al orașului, realizată tot cu bani europeni, iar investiția din jurul Pieței Traian este cel puțin la fel de ambițioasă. Cu ajutorul ei, nu doar că vom proteja și revitaliza un patrimoniu istoric deosebit, dar vom crea un spațiu urban adaptat nevoilor contemporane – mai verde, mai accesibil și mai atractiv”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Proiectul de regenerare urbană a Zonei Traian ar urma să fie finalizat în 32 de luni. În total, ADR Vest va investi peste 130 de milioane de euro prin Programul Regional Vest, în Revitalizarea și Regenerarea Urbană a orașelor din regiune.
„Mulțumim, Europa: primim 14 milioane de euro din fonduri europene pentru regenerarea întregii zone în jurul Pieței Traian. Ieri am semnat contractul de finanțare.
4 piețe și 12 străzi din Fabric, acum sufocate de asfalt, grav deteriorate, fără verdeață, vor prinde viață. Vom avea alei și piste de biciclete, spațiu public de calitate, locuri de întâlnire pentru comunitate și spații verzi. Costul total al proiectului e de 34 milioane de euro.
Da, va fi un șantier serios, dar rezultatul va merita: Fabricul își recapătă strălucirea și devine la fel de atractiv ca centrul orașului. Fabric, ne apucăm de treabă!”, a transmis primarul Dominic Fritz.