În tradiția populară, Buna Vestire e și Ziua Cucului, începutul unui timp sacru, în care păsările prind glas, iar omul își ascultă inima prin trilul pădurii.
În Banat, cucul e simbol, vestitor, uneori prooroc.
Cântul lui a dat naștere la balade, descântece și la ceea ce folcloriștii numesc cu drag „cuculeană lugojeană”, cântec cu rădăcină adâncă în dor, înstrăinare și așteptare.
„Cuculeană” este o formă lirică, aproape personificată, a dorului. O chemare feminină care vine de la Lugoj, zonă unde cântecele de dor, bocetele și doinele au o rezonanță aparte. În imaginarul bănățean, cucul întrupează o voce: poate a iubitei, poate a unei amintiri. Iar când îi spui „cuculeană lugojeană”, deja ai pus o geografie în emoție.
În fotografia alăturată, costumele tradiționale expuse la Muzeul Național al Banatului vorbesc aceeași limbă. Broderiile florale, alăturările cromatice, rânduiala în cusături, toate sunt, de fapt, un fel de cânt tăcut al pădurii.
Aceste piese provin din Banatul de câmpie și au fost expuse în 2022, în cadrul unei expoziții speciale, alături de remarcabila Colecție etnografică Marius Matei, un dialog între patrimoniul muzeal și pasiunea unui om pentru frumusețea portului. Costumele poartă pe ele arta cusăturilor cu fir metalic, cotrânțe bogat decorate, altițe geometrice și acel ceva ce nu poate fi tradus decât prin emoție.
Cucul s-a retras în lucruri tăcute: într-o cusătură care nu se mai poartă decât cu ocazii speciale, într-un cântec care nu se mai cântă, într-o emoție care nu mai are nume.
Când îi auzi glasul, nu te grăbi să-i ceri răspunsuri.
Poate nu cântă pentru tine. Dar poate că are pentru tine o veste pe care nu știai că o aștepți.
Sursa: Muzeul Național al Banatului
