Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC) anunță rezultatele Concursului de Instalații MIC, o inițiativă menită să aducă împreună creativitatea, educația și inovația în spațiul muzeal dedicat copiilor.
Concursul s-a desfășurat în două etape și a reunit un număr impresionant de 75 de propuneri de instalații interactive, venite din partea artiștilor, arhitecților, designerilor și educatorilor din întreaga țară. Juriul, alcătuit din specialiști în arhitectură, arte vizuale, design, educație și știință, a avut o misiune dificilă, dat fiind nivelul ridicat al celor 42 de proiecte care au ajuns în cea de-a doua etapă.
Criteriile de selecție au vizat:
- Originalitatea și creativitatea
- Relevanța tematică
- Interactivitatea și impactul educativ
- Calitatea estetică și coerența vizuală
- Potențialul de scalabilitate și colaborare
- Realismul financiar
În urma procesului de evaluare, au fost desemnate instalațiile câștigătoare, care vor fi realizate la Muzeul Interactiv al Copiilor în două etape:
Pentru anul 2025, vor fi contractate 5 instalații:
- AnimaMic – Cosmin Obreja
- Turnul Timpului – Ciprian Branea
- Orașul liber și inovator – Ciprian Branea
- Demantelarea zidurilor cetății – Ciprian Branea
- Culise de fațadă – Alex Boca & Heritage of Timișoara
Pentru anul 2026, urmează a fi contractate alte 12 instalații, ce vor fi anunțate ulterior.
Muzeul Interactiv al Copiilor le mulțumește tuturor participanților pentru interes, implicare și contribuțiile valoroase aduse. Diversitatea și calitatea propunerilor confirmă dorința comună de a construi un muzeu care inspiră, educă și conectează generațiile tinere la lumea artei și științei prin mijloace ludice și inovatoare.
Instalațiile câștigătoare vor fi deschise publicului începând cu luna martie 2026, în cadrul Muzeului Interactiv al Copiilor din Timișoara.
Despre Muzeul Interactiv al Copiilor
Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC) este un spațiu educativ și cultural dedicat copiilor, părinților și cadrelor didactice, unde învățarea se împletește cu joaca și experimentul. Prin ateliere, instalații interactive și proiecte interdisciplinare, MIC își propune să devină un reper al educației nonformale din Timișoara și din România.







