Un incident grav a avut loc în noaptea de 19 spre 20 aprilie, în Parcul Dragalina din municipiul Caransebeș, unde mai mulți tineri au rămas blocați într-un carusel, în urma unei defecțiuni tehnice.
Potrivit autorităților, un braț al instalației s-a blocat la o înălțime de aproximativ 4-5 metri, iar persoanele aflate în carusel au rămas suspendate, în poziție răsucită, cu capul în jos, timp de aproximativ 30–40 de minute. În total, în instalație se aflau minori și tineri cu vârste între 14 și 20 de ani.
Inițial, operatorii au încercat să remedieze problema pe cont propriu, însă ulterior au fost alertați pompierii. La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu autospeciale de stingere și salvare de la înălțime, dar și echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Persoanele blocate au fost coborâte în siguranță, caruselul fiind readus manual în poziția inițială, cu ajutorul frânghiilor. În urma evaluării medicale, mai mulți tineri au suferit atacuri de panică, iar 10 dintre aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri, fără a necesita internare.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, iar administratorul instalației, un bărbat de 49 de ani din județul Ilfov, a fost dus la audieri. Caruselul a fost indisponibilizat, iar în cauză au fost sesizate și instituții precum ITM și Protecția Consumatorului.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului.







