BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
No Result
View All Result
Muzeul Banatului Muzeul Banatului Muzeul Banatului
17 cabinete de medicină de familie din Regiunea de dezvoltare Vest, dotate cu aparatură în cadrul programului „Primul pas spre sănătate”. Programul a ajuns la ediția a 4-a

17 cabinete de medicină de familie din Regiunea de dezvoltare Vest, dotate cu aparatură în cadrul programului „Primul pas spre sănătate”. Programul a ajuns la ediția a 4-a

banatmedia de banatmedia
21 iul. 2026
in Sănătate
0
Share on FacebookShare on Twitter

În cele patru ediții ale programului, 17 cabinete de medicină de familie sunt dotate cu aparatură medicală modernă. Dintre acestea, 4cabinete vor fi echipate începând din vara acestui an. Investiția face parte din programul „Primul pas spre sănătate”, implementat de Salvați Copiii și finanțat de Fundația OMV Petrom, care se desfășoarăla nivel național și are ca obiectiv participarea la reducerea ratei mortalității infantile în România, țara cu cea mai ridicată a rată aacestui indicator din Europa.

Prin intermediul dotării acestor 17 cabinete:

S-ar putea să-ți placă și:

O clinică din Deva stabilește un record mondial în oftalmologie cu 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului realizate într-o singură zi

O clinică din Deva stabilește un record mondial în oftalmologie cu 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului realizate într-o singură zi

22 oct. 2026
Primăria Timișoara pregătește următoarele etape pentru realizarea noului Spital Municipal

Primăria Timișoara pregătește următoarele etape pentru realizarea noului Spital Municipal

20 oct. 2026

• 4.123 de mame și femei însărcinate din zonele rurale defavorizate beneficiază de acces la servicii medicale primare îmbunătățite.

• 5.684 copii cu vârsta de până la 5 ani din aceste comunități au acces la servicii de sănătate timpurie. 

Astfel, pe parcursul celor patru ediții ale programului, cabinetele din zona de dezvoltare Vest beneficiază de 166 de echipamente medicale esențiale pentru diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea mamei și a copilului, printre care: 8 ecografe portabile, 8 electrocardiografe, 6 defibrilatoare semiautomate pentru pacienți adulți și pediatrici, 5 holtere pentru monitorizarea tensiunii arteriale, 6 pulsoximetre, 8 dopplere vasculare, 3 dopplere fetale, 5 analizoare pentru colesterol, glicemie și hemoglobină, 12 genți medicale, 8 truse complete de mică chirurgie, 6 oftalmoscoape, 6 optotipuri iluminate pentru adulți, 5 optotipuri iluminate pentru examinarea pediatrică, 7 cântare pentru adulți omologate, 6 cântare pentru nou-născuți,          3 mese ginecologice, 6 dulapuri pentru instrumente, 6 canapele de examinare, 7 mese pentru consultul sugarilor, 5 canapele de examinare pentru copii, 3 truse oto și oftalmoscop, 3 lămpi de examinare,                         3 taliometre, 3 aparate pentru determinarea glicemiei, 2 aparate pentru măsurarea tensiunii arteriale cu stetoscop și 26 de piese de instrumentar și mobilier medical.

“Atunci când pacienții găsesc în cabinet atât experiența medicului, cât și echipamentele necesare, au încredere să revină la controale și să își monitorizeze sănătatea. Fiecare consultație și fiecare investigație realizată la timp înseamnă o șansă în plus pentru un diagnostic precoce și pentru o comunitate mai sănătoasă”,  a menționat Dr. Alexandra Vasilcin, medic de familie din localitatea Parța, județul Timiș. 

“Nu m-am gândit niciodată că vom avea un cabinet atât de bine pregătit chiar în comunitatea noastră. Acum vin la controale cu mai multă încredere și îi aduc și pe copii fără să mă întreb dacă va trebuisă plecăm imediat în altă parte pentru investigații”, femeie însărcinată, localitatea Parța, județul Timiș. 

Cele 17 cabinete dotate se află în județele Arad (Arad, Olari, Petriș,Vinga, Șofronea), Hunedoara (Hațeg, Pui, Baru, Petroșani, Ploieștii de Jos) și Timiș (Voiteg, Știuca, Timișoara, Checea, Parța, Liebling, Fibiș).

Tags: CabineteMedicina de familiesanatate
banatmedia

banatmedia

Știri asemănătoare

O clinică din Deva stabilește un record mondial în oftalmologie cu 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului realizate într-o singură zi

O clinică din Deva stabilește un record mondial în oftalmologie cu 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului realizate într-o singură zi

de banatmedia
22 oct. 2026
0

O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în medicina oftalmologică după ce dr. Daniel Angelescu a realizat,...

Primăria Timișoara pregătește următoarele etape pentru realizarea noului Spital Municipal

Primăria Timișoara pregătește următoarele etape pentru realizarea noului Spital Municipal

de banatmedia
20 oct. 2026
0

Pentru implementarea proiectului strategic de construire a noului Spital Municipal, Primăria Timișoara a găzduit, zilele acestea, întâlniri dedicate armonizării legislației....

Semnal de alarmă tras de medicii Spitalului Clinic CF Timișoara. Aproape un milion de români suferă de osteoporoză

Semnal de alarmă tras de medicii Spitalului Clinic CF Timișoara. Aproape un milion de români suferă de osteoporoză

de banatmedia
20 oct. 2026
0

Aproape un milion de români suferă de osteoporoză. Peste 80% dintre cei afectați sunt femei. Într-un singur an, în România...

Ecograf de ultimă generație cu modul de elastografie. Aparatul a intrat în dotarea OncoHelp

Ecograf de ultimă generație cu modul de elastografie. Aparatul a intrat în dotarea OncoHelp

de banatmedia
07 oct. 2026
0

Pacienții Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp vor beneficia de investigații imagistice realizate cu ajutorul unui ecograf ultramodern, dotat...

Știrea următoare
Intrările în județul Timiș ar putea fi transformate cu totemuri inspirate din simbolurile locale

Intrările în județul Timiș ar putea fi transformate cu totemuri inspirate din simbolurile locale

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Banat Media se impune ca un punct de referință pentru cei ce caută informații locale autentice și verificate.

  • Contactează-ne

© 2024 BanatMedia.ro

No Result
View All Result
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment

© 2024 BanatMedia.ro