Un accident rutier în care au fost implicate mai multe autovehicule s-a produs vineri după-amiază pe autostrada A1, în județul Timiș, traficul fiind blocat temporar pe sensul de mers spre Deva.
Alarma a fost dată în jurul orei 15:40, când pompierii din Făget au fost solicitați să intervină la kilometrul 428 pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.
Potrivit ISU Timiș, în accident au fost implicate două autoturisme, un autocamion și o autoplatformă care transporta trei autoturisme. În fiecare vehicul se afla doar conducătorul auto.
O femeie a rămas blocată într-unul dintre autoturisme și a fost extrasă de echipele de intervenție. Victima este conștientă și urmează să fie transportată la spital. Celelalte persoane implicate sunt conștiente și cooperante.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au anunțat că, în urma accidentului produs la kilometrul 427+900, în zona Margina, circulația pe sensul de mers spre Deva a fost blocată temporar.
Potrivit DRDP Timișoara, în accident au fost implicate un autotren, un autoturism și un trailer auto, iar reluarea circulației în condiții normale este estimată în jurul orei 18:30.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.









