În data de 04 septembrie 2026, în jurul orei 03:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Arad, pe strada Aron Pumnul.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere violentă la nivelul acoperișului, al terasei, precum și în trei încăperi, pe o suprafață totală de aproximativ 240 de metri pătrați.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei minore care prezenta o ușoară intoxicație cu fum. Aceasta nu a fost transportată la spital.
După o intervenție susținută, care a durat aproximativ două ore, incendiul a fost stins în limitele găsite.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.
Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, care se pot solda cu pagube materiale și, uneori, cu pierderi de vieți omenești, vă recomandăm să respectați următoarele măsuri:
Nu utilizați aparate electrice, cabluri, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecție defecte ori improvizate;
Nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice aflate sub tensiune (fier de călcat, radiator, reșou, lampă, televizor etc.);
Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului menționate în prospectul produsului;
Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le dacă sunt uzate;
Evitați suprasolicitarea prizelor.







