Polițiștii din Timișoara au deschis o anchetă după apariția în mediul online a unei fotografii în care un elev de 13 ani ar apărea într-o sală de clasă având în mână un obiect tăietor-înțepător. Conducerea unității de învățământ a sesizat poliția, iar oamenii legii au început verificările pentru a stabili împrejurările în care a fost realizată și distribuită imaginea.
Sesizarea a fost făcută în 22 octombrie 2026, de reprezentanții unei unități de învățământ din Timișoara. Din primele verificări a reieșit că fotografia ar fi fost realizată cu o zi înainte, pe 21 octombrie, și ulterior distribuită pe o platformă de socializare.
Polițiștii Secției 1 Timișoara au demarat verificări împreună cu reprezentanții conducerii școlii. Aceștia au identificat sala de clasă în care ar fi fost realizată fotografia, precum și elevul în vârstă de 13 ani. Au fost purtate discuții cu mai mulți elevi și cu reprezentanții unității de învățământ, pentru clarificarea circumstanțelor în care a fost făcută și distribuită imaginea.
Tatăl elevului a fost chemat la școală
Tatăl minorului a fost contactat și s-a prezentat la unitatea de învățământ, unde a discutat cu polițistul de proximitate, în prezența reprezentanților conducerii școlii. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, acesta a declarat că nu ar avea cunoștință ca fiul său să dețină un asemenea obiect și și-a exprimat regretul pentru situația creată.
La școală au fost prezenți și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, pentru evaluarea situației în limitele atribuțiilor instituției.
Poliția a deschis dosar penal
În acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări pentru infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Ancheta urmărește stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Vineri, 23 octombrie, polițiștii au continuat verificările în unitatea de învățământ, desfășurând activități de prevenire în colaborare cu reprezentanții școlii.
Totodată, situația urmează să fie analizată în cadrul comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, precum și al grupului de acțiune constituit la nivelul unității școlare, pentru stabilirea măsurilor necesare.
27 de activități preventive de la începutul anului școlar
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, de la începutul anului școlar 2026–2027 și până în prezent, în unitatea de învățământ respectivă au fost desfășurate 27 de activități specifice pentru prevenirea faptelor antisociale, conștientizarea riscurilor asociate comportamentelor violente și promovarea unui mediu școlar sigur.
Cea mai recentă activitate a avut loc chiar în 22 octombrie și a fost desfășurată de polițiștii Secției 1 Timișoara și cei ai Biroului Siguranță Școlară.
Reprezentanții IPJ Timiș au transmis că siguranța elevilor și a cadrelor didactice rămâne o prioritate și că vor continua colaborarea cu școlile și instituțiile cu atribuții în domeniu, atât prin acțiuni preventive, cât și prin verificări punctuale, atunci când situația o impune.
UPDATE: Este vorba despre un elev de la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, care învață în clasa a VIII-a.







