O singură localitate din județ mai este alimentată cu energie electrică de la generator: Homojdia, unde funcționează un generator al ISU Timiș. Situația este monitorizată în permanență, iar misiunea autorităților rămâne în desfășurare.
În ceea ce privește drumurile, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, carosabilul fiind acoperit de un strat subțire de zăpadă. Până acum, nu există drumuri blocate sau închise.
Reprezentanții drumurilor naționale și județene au transmis că utilajele vor continua acțiunile de deszăpezire și împrăștiere a materialului antiderapant pe tot parcursul nopții.
Autoritățile recomandă prudență sporită în trafic și respectarea indicațiilor echipajelor de intervenție.
Știrea va fi actualizată în funcție de evoluția situației.







