Reabilitarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale este absolut necesară pentru menținerea şi îmbunătățirea alimentării cu gaz şi a operării sistemului de distribuţie în condiții de siguranţă.
De aceea, an de an, Delgaz Grid investește sume considerabile în modernizarea și reabilitarea rețelelor pe care le are în administrare.
Înlocuirea conductelor de oțel din rețeaua de distribuţie a gazelor naturale din localitatea Chizătău a fost inclusă în unul dintre proiectele curente de investiţii ale companiei pentru acest an, prin care au fost reabilitațipeste 2,5 kilometri din reţeaua de distribuţie zonală.
Pentru cuplarea conductelor noi la sistemul de distribuție este necesară sistarea alimentării cu gaz, marți, 25 noiembrie a.c., în întreaga localitate, între orele 08.30 și 18.30.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).







