Update
Incendiul a fost stins, iar pompierii acționează în aceste momente pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului.
A ars acoperișul casei și camera tehnică pe o suprafață totală de aproximativ 130 de metri pătrați.

Știrea inițială
Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului intervin și pompierii voluntari din cadrul SVSU Frumușeni.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului, fiind localizat de către pompierii voluntari.
În aceste momente se acționează pentru stingere.
Din fericire, nu sunt înregistrate victime.







