Update
Din nefericire, victima a fost declarată decedată.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă.
Știrea inițială
Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, str P. Ispirescu.
A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări de fum într-o încăpere, pe o suprafață de aproximativ 15 mp.
Din nefericire, o victimă de sex masculin a fost extrasă din locuință, în stare de inconștiență, prezentând arsuri la nivelul membrelor inferioare.
Update: Incendiul a fost lichidat.






