La sfârșitul secolului al XIX-lea, fortificațiile Timișoarei își pierd rolul militar, iar planurile de urbanism dintre 1893 și 1895 deschid drumuri și parcele noi. Pe unul dintre aceste colțuri eliberate de zidurile cetății, între Elisabetin și Iosefin, comerciantul Ferencz Marschall îi cere arhitectului Martin Gemeinhardt o clădire care să vorbească despre prosperitate și gust rafinat.
Numele „Marschall” vine de la familia proprietară, una dintre cele mai înstărite ale orașului la început de secol XX. Ferencz (Franz) Marschall, născut la Timișoara, a rămas cunoscut nu doar ca antreprenor de succes, ci și ca ministru al Agriculturii în Ungaria, în 1938.
Ridicat între 1903 și 1904, Palatul Marschall aduce în oraș eleganța secession-ului vienez, amestecată cu linii neo-gotice și detalii sculpturale: pomul vieții, ciorchinii de struguri, ornamente vegetale ce par desprinse dintr-o carte de botanică stilizată. La inaugurare, fațadele atrăgeau atenția trecătorilor, iar presa vremii nota cu entuziasm apariția unei construcții „demne de marile bulevarde europene”.
„De-a lungul deceniilor, parterul a găzduit prăvălii și ateliere care făceau parte din viața de zi cu zi a Timișoarei. Astăzi, în diminețile de luni, aroma boabelor proaspăt râșnite plutește în același aer care aduce răcoarea Begăi și foșnetul Parcului Central.
O masă lângă geam și o privire spre oraș pot deveni cel mai frumos suvenir: clipa în care istoria și prezentul își beau cafeaua împreună.
Parte din patrimoniul arhitectural al Timișoarei, Palatul Marschall rămâne un martor al poveștilor orașului”, spun cei de la Muzeul Național al Banatului.
