Reprezentanții DRDP Timișoara anunță că, de ieri de la ora 17:00 și până azi dimineață la ora 06:00 s-au răspândit peste 2.730 de tone de material antiderapant pe drumurile din vestul țării.
“A nins toată noaptea pe drumurile și autostrăzile din zona de vest. Peste 2.730 de tone de antiderapant s-au răspândit de miercuri de la ora 17 până la ora 6 în dimineața zilei de astăzi. Au acționat 252 de utilaje cu lamă și antiderapant pe toată rețeaua din administrarea DRDP Timişoara.
În condiții de ninsoare continuă și temperaturi negative, carosabilul nu poate fi „negru”, chiar dacă se intervine permanent.
Evitați deplasările care nu sunt urgente, respectați semnalizarea rutieră și adaptați viteza la condițiile de drum. Pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Dacă parcurgeți zone de munte, este recomandată și montarea lanțurilor”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.







