Activitățile au avut loc vineri, la Școala Gimnazială din oraș, unde peste 70 de copii au învățat cum să circule în siguranță cu trotineta, bicicleta sau rolele, dar și cum să traverseze corect strada.
Polițiștii le-au explicat și regulile pe care trebuie să le respecte ca pasageri în mașină, dar și cât de important este să fie atenți la semnele de circulație din jurul școlii și al locuinței.
Pentru a face totul mai atractiv, oamenii legii le-au prezentat elevilor echipamente folosite în trafic, precum pistolul radar TruCam sau etilotestul, dar și laboratorul educației rutiere.
Astfel de acțiuni au ca scop formarea unui comportament responsabil în trafic încă de la vârste fragede și creșterea siguranței în comunitate.






