Un proiect important de infrastructură din județul Timiș prinde viteză. A început turnarea primului strat de asfalt pe drumul care leagă Timișoara de Sânandrei, la mai puțin de două luni de la startul lucrărilor.
Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului dintre Timișoara și comuna Sânandrei au ajuns într-o etapă esențială, odată cu turnarea primului strat de asfalt.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care a subliniat ritmul alert al lucrărilor: „Astăzi a început turnarea primului strat de asfalt pe drumul care leagă Timișoara de comuna Sânandrei. […] Lucrurile se mișcă foarte bine aici, se avansează într-un ritm bun și, dacă păstrăm cadența, putem finaliza lucrarea înainte de termenul prevăzut în contract.”
Proiectul vizează extinderea drumului la patru benzi, o investiție considerată necesară în contextul dezvoltării accelerate a comunei Sânandrei.
„Lărgirea la patru benzi a acestui drum este necesară pentru că o localitate aflată într-un amplu proces de dezvoltare […] are nevoie de o infrastructură serioasă”, a explicat Simonis.
Pe lângă cele două benzi pe sens, proiectul include și infrastructură modernă pentru pietoni și bicicliști, precum trotuare și piste dedicate, dar și elemente de siguranță și confort: șanțuri cu rigole și iluminat public.
Autoritățile spun că, dacă ritmul actual se menține, lucrările ar putea fi finalizate mai devreme decât termenul stabilit inițial în contract.











