Doi tineri răniți într-un accident la Sânnicolau Mare
O femeie în vârstă de 29 de ani a condus un autoturism pe strada Timișoara din orașul Sânnicolau Mare, dinspre...
O femeie în vârstă de 29 de ani a condus un autoturism pe strada Timișoara din orașul Sânnicolau Mare, dinspre...
Potrivit legislației în vigoare, polițiștii locali pot constata contravenții și aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea...
Spitalul Victor Babeș din Timișoara anunță că derulează în continuare campania prin care se atrage atenția asupra importanței vaccinării. Vaccinul...
Boala oncologică reprezintă un diagnostic care declanșează multiple reacții emoționale, iar locul central este ocupat de axietate. Incertitudinea legată de...
Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș, a mers în vizită la Liceul Grigore Moisil din Timișoara, după ce unul din elevii...
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei tinere, în vârstă de 26 de ani, plecată din...
În perioada 7 – 13 aprilie 2025, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa...
O masina a luat foc în această dimineață pe Bulevardul Gheorghe Lazăr din Timișoara. Aceasta a ars în proporție de...
Un incident îngrijorător a avut loc, în jurul orei 13:30, în apropierea unui loc de joacă situat pe intrarea Plantelor...
În 5 aprilie, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au reținut un bărbat în vârstă de 33 ani, bănuit de comiterea mai...
© 2024 BanatMedia.ro