Pastorala la Nașterea Domnului a Mitropolitului Banatului
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu,Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini,...
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu,Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini,...
În zilele ce urmează, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, sunt angrenate...
Au intevenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat...
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au avut o atribuție specială, în această perioadă. Ei au “supervizat” activitatea spiridușilor lui Moș Crăciun,...
Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat la controlul de frontieră un...
După accesarea de fonduri europene pentru regenerarea zonei Traian, Primăria Municipiului Timișoara pregătește dosarul pentru o finanțare pentru Piața Mocioni....
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a condus ieri seară un autoturism pe strada Michelangelo dinspre strada Hector...
Adrian Pavel, primarul orașului Recaș, a participat în 23 decembrie, în Biserica Ortodoxă din localitate, la o acțiune de suflet...
În 23 decembrie, în jurul orei 19:43, polițiștii orașului Făget au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat...
© 2024 BanatMedia.ro