Astăzi, de ziua lui Constantin Brâncuși, Muzeul Național al Banatului împărtășește cu publicul său povestea unei frunze de stejar sculptate în lemn. Ea a fost dăruită de Brâncuși lui Traian Vuia, iar acum face parte din patrimoniul muzeului.
„În 1925, într-un atelier din Impasse Ronsin, un tânăr student timișorean la Sorbona îl întâlnea pe Constantin Brâncuși. Zsiga Varga, corespondent pentru Temesvári Hirlap, avea să noteze în paginile ziarului o frază care pare să închidă în ea întreaga soartă a geniului: „Acasă, continuă Brâncuși, abia dacă sunt cunoscut. Cine mă știe, râde în adâncul ființei lui!”
Astăzi, nimeni nu mai râde. Brâncuși a devenit „paradigma” culturii române. Și, chiar dacă destinul l-a legat mai strâns de Paris decât de România, rămâne acel artist universal care ne-a dăruit un limbaj sculptural fără vârstă.
Dar iată că Brâncuși și Banatul s-au întâlnit și altfel. În colecțiile Muzeului Național al Banatului se află o piesă discretă, dar cu o poveste impresionantă: o frunză de stejar sculptată în lemn, dăruită de Brâncuși lui Traian Vuia. Obiectul a fost păstrat de familia inventatorului, iar în 1947, Cornelia Iovănescu Matiaș, nepoata lui Vuia, l-a primit în dar.
Frunza, de o simplitate austeră, are conturul desenat în șapte lobi și este străbătută de nervuri delicate, asemănătoare unor linii ale vieții încrestate într-o palmă. Simbol al perenității, al rezistenței, al legăturii dintre artă și destin.
Azi, de Ziua Constantin Brâncuși, ne amintim că istoria nu înseamnă doar opere mărețe, ci și gesturi simple care își găsesc drumul prin timp”, scriu reprezentanții muzeului.
