Rotary Club Opera se implică activ în viața culturală și emoțională a comunității timișorene, susținând proiecte care inspiră, vindecă și aduc în prim-plan valori fundamentale: empatia, deschiderea și responsabilitatea socială.
Pe acestă direcție se înscrie și sprijinul oferit spectacolului „POVEȘTI NESPUSE”, care se va desfășura duminică, 13 iulie, de la ora 20:00, la Multiplexity (Bd. Take Ionescu nr. 56).
Proiectul, inițiat de Cosmin Chivu, este o producție teatrală inovatoare, intimă și curajoasă, realizată cu studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, coordonați de Laura Avarvarei.
„Povești Nespuse reprezintă un pas îndrăzneț spre utilizarea teatrului ca instrument atât pentru expresia artistică, cât și pentru vindecarea emoțională,” spune Cosmin Chivu, inițiatorul și regizorul proiectului, artist de origine română, regizor și profesor la prestigiosul Actors Studio din New York, cu o bogată activitate în teatrul românesc și internațional.
Regizorul Cosmin Chivu a studiat la Universitatea de Arte „G. Enescu” din Iași și a făcut un masterat la faimosul Actors Studio din New York. El este astăzi unul dintre cei mai apreciați regizori români de teatru activi la nivel internațional. A fost asistentul legendarului Liviu Ciulei și a montat piese în SUA, Europa și Asia. Montarea sa a piesei „The Mutilated” de Tennessee Williams a fost nominalizată la Drama League Awards pentru cel mai bun spectacol. Din 2010, este profesor asociat la Pace University New York și coordonator al numeroase schimburi culturale și proiecte teatrale internaționale.
„Povești nespuse” aduce în fața publicului 14 confesiuni scenice puternice – monologuri construite din experiențe reale sau inspirate de traume profund cercetate, interpretate de tineri actori care pun emoția pe primul loc. Teme precum anxietatea generațională, pierderea unui părinte, presiunea identitară, traumele moștenite, tulburările de alimentație sau depresia sunt abordate cu o sinceritate care emoționează și răscolește.
Producția explorează subiecte sensibile cu curaj și compasiune, creând un spațiu sigur pentru conversații dificile. După fiecare reprezentație, spectatorii vor avea oportunitatea să participe la discuții ghidate de psihoterapeuți profesioniști, consolidând și mai mult legătura dintre expresia artistică și bunăstarea emoțională.
Spațiul de joc este gândit ca o masă rotundă – scenă și spațiu de dialog deopotrivă – unde granițele dintre public și interpreți se estompează. Spectatorii devin parte din actul artistic, martori direcți ai unor povești ce reflectă zbuciumul și speranțele unei generații în căutarea echilibrului emoțional.
Spectacolul va fi documentat ca parte a unui proiect cinematografic inovator care explorează vindecarea emoțională prin expresie artistică.
Din distribuție fac parte: Petar Adzic, Theodora Afrim, Teodora Arapu, Anca Cosovanu, Damian Dumitru, Benjamin Hegyi, Andreea Lungu, Denis Matei, Ștefania Marinescu, Alex Mitroi, Claudiu Piparcă și Ana Secheșan.
Coregrafia și mișcarea scenică sunt semnate de Ianoș Petrașcu, profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Următoarele reprezentații vor avea loc în 15 și 16 iulie 2025, de la ora 20.00, tot la Multiplexity. Spectacolul este recomandat celor peste 16 ani. Rezervarea locurilor se face aici https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfcgqxUXPUhLMi9xnfbX3VHy4haO2BwLHdMeFcEjmc1MxbLMw/viewform , iar intrarea se face pe bază unei donații.
„Rotary Club Opera Timișoara servește comunitatea prin sprijinirea educației și actului artistic, pentru că membrii Clubului, au convingerea că arta și omul educat deschid noi orizonturi ale înțelegerii, cresc capacitatea de adaptare la nou și asigură un mediu tolerant în societate. „Povești nespuse” reprezintă o mare provocare, întrucât educația și arta își dau mâna sub forma emoțiilor tinerilor studenți ai Facultății de Teatru a Universității de Vest Timișoara, magistral îndrumați de profesorul și regizorul Cosmin Chivu, iar Rotary Club Opera Timișoara are menirea de a asigura dezvoltarea proiectului. Nu creăm doar teatru—construim un cadru pentru transformare. Această producție se aliniază perfect cu inițiativa noastră ‘Vindecare prin Poveste’, care urmărește să abordeze sănătatea emoțională prin expresia creativă”, adaugă Flavius Bogea, președintele Clubului Rotary Opera Timișoara.
Rotary Club Opera susține acest proiect nu doar ca partener cultural, ci și ca promotor al sănătății mintale în comunitate. Proiectul beneficiază de sprijin psihoterapeutic profesionist, pentru ca emoțiile declanșate să poată fi conținute, procesate și înțelese într-un cadru sigur. Producția este realizată cu sprijinul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest Timișoara, a Asociației Miltonia și a Centrului de Proiecte Timișoara.