După câteva zile mai blânde, iarna revine în forță în mare parte din țară. Meteorologii anunță o răcire accentuată, iar de astăzi și până pe 4 februarie vremea va deveni extrem de rece, mai ales în regiunile extracarpatice.
Gerul se va simți cel mai puternic dimineața și noaptea. La început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia. Pe alocuri, frigul va ajunge și în Oltenia și sudul Banatului.
Minimele vor coborî, în general, între minus 20 și minus 10 grade. În nordul Moldovei, frigul va persista inclusiv ziua, cu temperaturi maxime între minus 16 și minus 8 grade, potrivit ANM.
Autoritățile recomandă prudență în această perioadă. Sursele de încălzire trebuie folosite în siguranță, fără improvizații, iar aparatele nu ar trebui lăsate nesupravegheate.
Și animalele sunt vulnerabile la ger, astfel că au nevoie de adăpost și protecție suplimentară.
În același timp, oamenii fără adăpost pot fi în pericol, iar cei care îi observă sunt îndemnați să anunțe autoritățile.
Pentru șoferi, temperaturile scăzute pot aduce polei și carosabil alunecos. Specialiștii recomandă reducerea vitezei, păstrarea distanței și echiparea mașinii pentru condiții de iarnă.






