Peste 230 de milioane de euro au fost investiți prin ADR Vest în sistemul educațional din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ultimul deceniu. 150 de școli, grădinițe și creșe au fost modernizate prin programele gestionate de agenție, iar peste 33.000 de elevi și preșcolari beneficiază acum de confort crescut și dotări în pas cu tendințele moderne.
Clădiri izolate termic, laboratoare și săli de curs cu echipamente ce permit activități practice și experimente, săli de sport și terenuri de joacă moderne și chiar bazine de înot. Așa arată în prezent unitățile de învățământ din regiune, în care s-au făcut investiții prin Programul Operațional Regional și Programul Regional Vest. Pentru ADR Vest, educația este un domeniu prioritar, iar asta se reflectă în investițiile realizate la toate ciclurile de învățământ. Dacă adăugăm finanțările din mediul universitar, rezultă aproape 65.000 de elevi și studenți ale căror condiții de învățare sunt similare cu cele din Vestul Europei.
În Arad, elevii învață astăzi în școli moderne, iar cei mai mici descoperă bucuria învățării în grădinițele „Prieteniei”, „Curcubeul Copiilor” și „Palatul Fermecat”. La Școala Gimnazială „Avram Iancu”, modernizarea completă a adus un plus de confort și siguranță: clădire reabilitată termic, instalație termică nouă, panouri solare pentru apă caldă și sisteme performante de siguranță și protecție la incendii. Elevii și profesorii se bucură acum de săli mai călduroase iarna și răcoroase vara, într-un mediu prietenos și sănătos, în timp ce școala își reduce semnificativ costurile cu energia.
La Pecica, Școala Primară nr. 3 a fost complet transformată. Un corp nou de clădire, săli de clasă cu table interactive și laptopuri, mobilier modern și un teren de sport multifuncțional pentru fotbal și baschet -toate contribuie la lecții și activități mai interactive pentru elevi. Lucrări similare s-au realizat și la școli, grădinițe și creșe din Ineu, Lipova, Curtici și Vinga. Totodată, fondurile europene au sprijinit și dezvoltarea Universității „Aurel Vlaicu”.
În Caraș-Severin, investițiile europene au transformat semnificativ actul educațional, oferind elevilor condiții moderne, sigure și prietenoase pentru învățare. În Reșița, aproape toate unitățile de învățământ – de la grădinițe precum „Dumbrava Minunată” și „Floarea Soarelui”, până la școli gimnaziale și licee precum „Traian Lalescu”, „Diaconovici-Tietz”, „Mircea Eliade” sau „Traian Vuia” – au beneficiat de modernizări substanțiale.
Școala Gimnazială „Mihai Peia” din Reșița a fost adusă la standarde moderne, la 75 de ani de la înființare. Elevii învață acum în săli de clasă renovate, au acces la mobilier ergonomic, echipamente IT și table inteligente, iar sălile de sport și terenul multifuncțional din tartan, cu gradene, porți de handbal și panouri de baschet, le oferă condiții optime pentru educație și recreere. Panourile solare, liftul și rampele pentru persoane cu dizabilități asigură confort, siguranță și accesibilitate pentru toți copiii.
Liceul „Hercules” din Băile Herculane oferă acum elevilor condiții excelente pentru învățare și dezvoltare profesională: laboratoarele de turism permit desfășurarea activităților practice direct la școală, fără deplasări externe, iar noul internat, cu 22 de camere dotate cu baie proprie, asigură confort și siguranță pentru studiu și odihnă. Investițiile au continuat și în celelalte zone ale județului, la școli și grădinițe din Oravița, Moldova Nouă, Bocșa, Teregova și Berliște. Fondurile europene au sprijinit, de asemenea, dezvoltarea Centrului Universitar UBB, creând un mediu educațional competitiv și adaptat standardelor europene.
Și în județul Hunedoara, școlile și grădinițele au intrat în epoca modernă, datorită fondurilor europene, oferind elevilor condiții de învățare atractive și sigure. Elevii de la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” din municipiul Hunedoara au început anul școlar într-o clădire complet renovată, unde vechile ziduri au rămas singurul element păstrat. Totul a fost înlocuit, începând de la tencuieli interioare şi exterioare, până la tâmplărie, instalații electrice, sanitare şi de încălzire. Elevii se bucură acum de mobilier modern, table inteligente și echipamente IT de ultimă generație, dar și de laboratoare și ateliere de practică complet dotate cu materiale didactice, care fac învățarea mai interactivă și mai atractivă. Pentru prima dată, liceul dispune și de teren multifuncțional acoperit cu balon presostatic, oferind condiții excelente pentru sport și recreere.
În Hațeg, școala nouă construită de la zero le oferă elevilor 18 săli de clasă moderne, laboratoare dotate pentru experimente, bibliotecă și sală de lectură, dar și o sală multifuncțională pentru programul „Școala după școală” și o sală de mese în sistem catering. Investiții în educație s-au realizat și în Orăștie, Uricani, Călan, Băcia, Sălașu de Sus, Brad, dar și la Universitatea din Petroșani.
Anul acesta, clopoțelul de toamnă răsună și în școli și grădinițe modernizate din județul Timiș, datorită investițiilor realizate cu fonduri europene. La Timișoara, noul corp al Liceului Waldorf, practic prima școală din oraș construită după 1989, oferă elevilor un mediu stimulativ și interactiv, unde educația academică și creativitatea merg mână în mână. Clădirea include opt săli de clasă, laboratoare de fizică, chimie și biologie complet echipate, ateliere de desen, pictură, modelaj în lut și sculptură în lemn, sală de muzică și atelier de lucru manual – toate gândite să stimuleze învățarea activă. Elevii beneficiază de o sală de sport nouă, ce oferă elevilor spațiul ideal pentru mișcare, dezvoltare fizică și activități recreative.
Deși situată în mediul rural, Dumbrăvița a construit cu fonduri europene o școală nouă, inspirată după modelul american. Elevii învață în laboratoare specializate, se pot bucura de bazin de înot și sală de sport, iar fiecare copil are dulap propriu în incinta școlii, pentru un mediu organizat și confortabil. Investiții importante s-au realizat și la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara, în Moșnița Nouă, unde a fost inaugurată o grădiniță modernă, dar și în localitățile Giroc, Chișoda, Buziaș, Lugoj, Ciacova, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Peciu Nou, Lenauheim, Dudeștii Vechi, Dudeștii Noi, Margina și Pesac. De asemenea, toate universitățile de stat din Timișoara au beneficiat de investiții importante.
„Educația este unul dintre cei mai importanți piloni ai unei societăți moderne care își dorește să progreseze cu adevărat. Tocmai de aceea am prioritizat-o mereu în programele pe care ADR Vest le-a gestionat. Este important să le oferim copiilor și tinerilor un mediu care să le stimuleze creativitatea, curiozitatea și dorința de învățare și dezvoltare. Sigur, mai există unități de învățământ în regiune care au nevoie de investiții, iar strategia noastră e orientată în continuare în direcția sprijinirii autorităților locale, astfel încât fiecare copil din regiunea noastră să ajungă să învețe în cele mai bune condiții”, a declarat Sorin Maxim, Directorul General ADR Vest.
Educația rămâne prioritatea ADR Vest și în actualul ciclu financiar. Prin Programul Regional Vest sunt alocați peste 130 de milioane de euro pentru investiții în grădinițe, școli, licee, universități și tabere școlare. Apelurile pentru școli și licee, respectiv grădinițe sunt deschise până în 15 noiembrie.
