Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei a avut loc în 20 februarie 2026, pe Calea Aradului din Timișoara.
Potrivit informațiilor, un tânăr în vârstă de 29 de ani conducea un autoturism dinspre Calea Circumvalațiunii, iar la intersecția cu strada Amurgului ar fi surprins și accidentat o femeie de 46 de ani. Victima s-ar fi aflat angajată în traversarea drumului public pe marcajul pietonal în momentul producerii impactului.
În urma coliziunii, femeia a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.







