Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad au destructurat o grupare implicată în cultivarea și comercializarea de droguri de risc, după ce au descoperit o cultură ilegală de canabis în localitatea Peregu Mare. În urma anchetei, patru persoane au fost reținute, iar alte măsuri preventive au fost dispuse pentru mai mulți inculpați.
Potrivit anchetatorilor, la data de 5 martie 2026 au fost reținuți patru inculpați – doi bărbați și două femei – cercetați pentru trafic de droguri de risc, complicitate la trafic de droguri de risc, sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri, precum și instigare la această infracțiune. Față de un alt inculpat a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În același dosar sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și alți doi inculpați, aflați deja în arest preventiv într-o altă cauză instrumentată de DIICOT Arad.
Din probele administrate a reieșit că, pe parcursul anului 2026, unul dintre inculpați – aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar – a înființat ilegal o cultură de canabis destinată comercializării. În perioada toamnă–iarnă 2025, acesta ar fi achiziționat online, în repetate rânduri, semințe de canabis, îngrășăminte, fertilizatori, pământ vegetal fertil și echipamente necesare pentru întreținerea culturii.
O parte dintre aceste materiale ar fi fost transportate, împreună cu alți doi inculpați, la imobilul ales pentru amenajarea culturii. Ulterior, în perioada ianuarie–februarie 2026, inculpatul care a inițiat cultura, alături de alți trei complici, ar fi desfășurat activități de întreținere și îngrijire a plantelor.
Anchetatorii susțin că, după data de 2 martie 2026, când doi dintre inculpați au fost reținuți și arestați preventiv într-o altă cauză DIICOT, alți trei inculpați – doi bărbați și o femeie – s-au deplasat, la instigarea unei alte inculpate, la adresa din Peregu Mare pentru a distruge cultura de canabis și a elimina probele.
În urma perchezițiilor efectuate în dimineața zilei de 5 martie 2026, anchetatorii au descoperit 71 de plante de canabis, dar și saci cu resturi vegetale și frunze de canabis aruncate într-o gură de canalizare din imobil. De asemenea, au fost ridicate semințe de canabis, patru corturi speciale cu ventilație și iluminare, substanțe și echipamente pentru întreținerea culturii, precum și alte mijloace de probă.
Pe 6 martie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Arad a admis propunerea procurorilor DIICOT, dispunând arestarea preventivă a trei inculpați și plasarea altor trei în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Procurorii precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.







