În urma investigațiilor efectuate de experții INSEMEX Petroșani, împreună cu criminaliștii IPJ Timiș, reprezentanți ISU Banat și ai societății de distribuție a gazului, a fost identificată o fisură la conducta principală de gaz, de unde s-ar fi acumulat gaze care au condus la deflagrația produsă la anexa sediului principal al Poliției municipiului Lugoj.
Activitățile de excavație vor continua pentru a verifica dacă există și alte defecțiuni la coloana de gaz.
În funcție de concluziile expertizei, defecțiunile vor fi remediate de furnizorul de gaze, iar distribuția către populație va fi reluată numai în condiții de siguranță.






