Un tânăr de 18 ani este cercetat pentru furt, după ce ar fi sustras 5.500 de lei dintr-un magazin din Sânnicolau Mare.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, la data de 12 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați cu privire la faptul că, din incinta unui magazin situat pe strada Nufărului, o persoană necunoscută ar fi sustras suma de 5.500 de lei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt și au demarat imediat verificările. În urma investigațiilor, a fost identificat un tânăr în vârstă de 18 ani, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind în prezent audiat.
Polițiștii precizează că, după administrarea întregului material probator, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.







