Doi polițiști de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moravița au refuzat o tentativă de mită și au sesizat autoritățile, după ce un cetățean sârb a încercat să le ofere bani pentru a evita un control.
Potrivit informațiilor transmise de Serviciul Județean Anticorupție Timiș, incidentul a avut loc în data de 1 aprilie 2025, în jurul orei 23:25, pe sensul de ieșire din țară. Doi cetățeni sârbi, aflați într-un microbuz înmatriculat în Germania, s-au prezentat la controlul de frontieră.
Unul dintre polițiști a observat o bancnotă de 50 de euro ascunsă în pașaportul șoferului. Întrebat despre proveniența banilor, acesta a recunoscut că suma era destinată agentului, pentru a nu verifica bunurile transportate.
Polițistul a refuzat mita, a restituit documentele și a dispus trimiterea vehiculului la control suplimentar, informându-l pe conducătorul auto că fapta sa constituie infracțiune.
Ulterior, în timpul verificărilor efectuate de un alt polițist de frontieră, în pașaportul șoferului a fost găsită suma de 100 de euro, oferită în același scop – evitarea controlului asupra mărfurilor transportate.
În urma verificărilor, cu sprijinul Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, s-a stabilit că bunurile din microbuz, constând în electrocasnice uzate, anvelope și alte obiecte, erau de fapt deșeuri.
Cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care coordonează cercetările pentru infracțiunea de dare de mită. La finalizarea anchetei vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Timișoara: Accident în lanț cu cinci victime, printre care patru copii
Un accident rutier în lanț a avut loc pe strada Sfinții Apostoli și Pavel, fiind implicate trei autoturisme și soldându-se...







