BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
No Result
View All Result
Muzeul Banatului Muzeul Banatului Muzeul Banatului
Bilanțul anului 2024 în cinematografele de artă ale orașului: peste 95.000 de spectatori

Bilanțul anului 2024 în cinematografele de artă ale orașului: peste 95.000 de spectatori

banatmedia de banatmedia
08 ian. 2025
in Cultură
0
Share on FacebookShare on Twitter

Anul 2024 a marcat un nou succes pentru cinematografele istorice ale orașului. Cinema Victoria, redeschis de peste doi ani, Cinema Timiș, care funcționează de un an, și Cinema Studio, redeschis acum o lună, au strâns împreună 95 633 de spectatori la cele 978 de proiecții de film și evenimente culturale organizate pe parcursul anului trecut.

„În mai puțin de doi ani și jumătate, Timișoara a devenit, din singurul oraș mare fără nici un cinematograf de artă, un exemplu de bune practici unic la nivel național, cu 3 cinematografe istorice reabilitate care funcționează cu program constant, coordonate de o echipă profesionistă. Oferta culturală a orașului este mai bogată, iar cifrele spectatorilor ne depășesc în fiecare an așteptările, dovedind că această investiție a meritat din plin. Sper ca povestea noastră de succes să inspire cât mai multe orașe să dea o nouă viață cinematografelor istorice”, declară Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

S-ar putea să-ți placă și:

Primăria Timișoara numește un director interimar la Filarmonica „Banatul”

Primăria Timișoara numește un director interimar la Filarmonica „Banatul”

12 nov. 2026
Lugojul devine capitala teatrului timp de patru zile! FESTteamART aduce spectacole din toată țara

Lugojul devine capitala teatrului timp de patru zile! FESTteamART aduce spectacole din toată țara

09 nov. 2026

Cinema Victoria, primul cinematograf renovat, redeschis în toamna lui 2022 și dedicat în special cinematografiei europene și evenimentelor comunității, încheie anul cu un bilanț de 32 723 de spectatori care au participat la cele 601 de proiecții și evenimente din program. Aici au avut loc de-a lungul anului 11 festivaluri de film, dar și 14 focusuri tematice și 7 programe speciale recurente, cu filme românești de cinematecă, proiecții dedicate iubitorilor de aventuri în natură sau proiecții adaptate pentru mămici însoțite de bebeluși. 48 de proiecții au fost urmate de discuții cu invitați speciali, de la regizori și actori până la psihologi sau sportivi de performanță. Tot la Cinema Victoria a avut loc și o serie de evenimente ale comunității, programul de film fiind îmbogățit cu spectacole – piese de teatru, recitaluri de muzică sau poezie – și cu dezbateri și conferințe propuse de actori culturali din orașul nostru sau de pe scena națională.

Cinematograful din cartierul Bălcescu a continuat să atragă în număr mare și micuții cinefili, care au venit însoțiți de părinți sau bunici la cele 93 de proiecții pentru toată familia organizate în fiecare după-amiază de sâmbătă și duminică, dar și de profesori, la una din cele 42 de proiecții școlare, care au atras aproape 4000 de elevi și liceeni. Copiii sub 12 ani reprezintă 19% din totalul spectatorilor cinematografului, iar adolescenții beneficiază și ei de un program dedicat: cineclubul liceenilor de la Victoria, cu discuții și vizionări lunare.

Cinema Timiș, cel mai mare dintre cinematografe, cu cele 500 de locuri ale sale, a încheiat primul an calendaristic complet de la redeschidere. Programul propus publicului larg a numărat 349 de proiecții de film și evenimente, care au atras 60.092 de spectatori. Aici au avut loc avanpremierele celor mai așteptate filme de autor americane, europene sau românești, dintre care 26 au fost însoțite de discuții cu invitați precum Ilie Năstase, Horațiu Mălăele, Adrian Văncică, regizorii Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Emanuel Pârvu sau celebrul Jacques Audiard. Pe scena de la Cinema Timiș au avut loc și numeroase conferințe și dezbateri importante pentru oraș, având invitați de calibru, ca președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, șahistul Garry Kasparov sau istoricul Oliver Jens Schmitt.

Identitatea Cinema Timiș este strâns legată și de muzică, ceea ce s-a reflectat în program. Spectatorii s-au bucurat de o serie de 11 spectacole de operă, balet sau concerte retransmise pe ecran de pe scenele de la Londra, Paris sau Amsterdam, dar și de concerte live, de la trupe de rock la muzică clasică sau tradițională. Un succes deosebit l-au înregistrat și spectacolele de stand-up comedy găzduite la Cinema Timiș, dar și cele 6 festivaluri de film, cele mai importante din țară – de la TIFF la Les Films de Cannes și de la Ceau Cinema la Izanagi, festivalul iubitorilor de cultură japoneză. În plus, 12 serii tematice au adus pe marele ecran capodopere din patrimoniul cinematografic internațional, documentare despre viața și opera marilor pictori și alte titluri prezentate în exclusivitate.

Nu în ultimul rând, anul 2024 a marcat redeschiderea celui de-al treilea cinematograf reabilitat de Municipiul Timișoara. Cinema Studio a trecut printr-o renovare completă și s-a redeschis în decembrie, după 13 ani. 2818 spectatori i-au trecut pragul în weekendul de inaugurare, precum și în cele două săptămâni care au urmat, dedicate programului special „35 de ani de libertate: secvențe de istorie pe marele ecran”, o ocazia de a aduce pe ecranul celui mai nou cinema de artă 16 filme românești emblematice despre Revoluție și tranziție.

Cele trei cinematografe istorice ale orașului, reabilitate de Primăria Municipiului Timișoara, sunt administrate de aceeași echipă din cadrul Centrului de Proiecte, având fiecare o identitate proprie și un program diferit, dar complementar și accesibil ca preț. Atât Cinema Victoria, cât și Cinema Timiș sunt deja membre Europa Cinemas, cea mai importantă rețea de cinematografe dedicate filmului european din lume.

„Simțim că cinematografele redeschise se bucură de o susținere largă printre timișoreni, care apreciază experiența diferită și programul variat și atent curatoriat, pe care echipa noastră îl alcătuiește săptămânal în acord cu identitatea fiecărei săli. Zeci de mii de oameni de toate vârstele merg din nou la cinema, cu nostalgie sau curiozitate, gata să facă descoperiri cinefile și să își creeze noi amintiri, de când Victoria, Timiș și Studio au renăscut. Cei mai pasionați dintre ei vin de mai multe ori pe săptămână!”, adaugă Ioana Dragomirescu, coordonatoarea cinematografelor.

După o pauză de Sărbători, Cinema Victoria și Timiș sunt gata să primească publicul în noul an: programul demarează vineri, 10 ianuarie 2025, cu mai multe titluri foarte așteptate. Programul și biletele sunt disponibile pe cinemavictoria-tm.ro și cinematimis-tm.ro. Cinema Studio își completează echipa și își va relua activitatea în scurt timp.

Tags: bilantcinemaTimisoara
banatmedia

banatmedia

Știri asemănătoare

Primăria Timișoara numește un director interimar la Filarmonica „Banatul”

Primăria Timișoara numește un director interimar la Filarmonica „Banatul”

de banatmedia
12 nov. 2026
0

Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, l-a numit pe dirijorul Radu-Ioan Zaharia director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara. Acesta...

Lugojul devine capitala teatrului timp de patru zile! FESTteamART aduce spectacole din toată țara

Lugojul devine capitala teatrului timp de patru zile! FESTteamART aduce spectacole din toată țara

de banatmedia
09 nov. 2026
0

Primăria Municipiului Lugoj, prin Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj, organizează, în perioada 19 – 22 noiembrie, cea de-a XVII-a...

„Spațiile Oravitzan”. Muzeul Național al Banatului lansează catalogul expoziției în prezența artistului

„Spațiile Oravitzan”. Muzeul Național al Banatului lansează catalogul expoziției în prezența artistului

de banatmedia
02 nov. 2026
0

Muzeul Național al Banatului, alături de Consiliul Județean Timiș, Fundația Oravitzan și Universitatea de Vest din Timișoara, invită publicul joi,...

O lume țesută în simboluri: expoziție de costume populare la Muzeul Satului Bănățean

O lume țesută în simboluri: expoziție de costume populare la Muzeul Satului Bănățean

de banatmedia
31 oct. 2026
0

Aproximativ 80 de piese de patrimoniu, printre care cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, așteaptă să fie...

Știrea următoare
Sărbătorirea cuplurilor de aur din comuna Sânmihaiu Român

Sărbătorirea cuplurilor de aur din comuna Sânmihaiu Român

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Banat Media se impune ca un punct de referință pentru cei ce caută informații locale autentice și verificate.

  • Contactează-ne

© 2024 BanatMedia.ro

No Result
View All Result
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment

© 2024 BanatMedia.ro