BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
No Result
View All Result
Muzeul Banatului Muzeul Banatului Muzeul Banatului
La finalul unui an cu ținte de absorbție depășite, ADR Vest a lansat platforma digitală de monitorizare a investițiilor finanțate prin Programul Regional Vest

La finalul unui an cu ținte de absorbție depășite, ADR Vest a lansat platforma digitală de monitorizare a investițiilor finanțate prin Programul Regional Vest

banatmedia de banatmedia
11 dec. 2025
in Economic
0
Share on FacebookShare on Twitter

Locuitorii Regiunii Vest pot afla acum foarte simplu stadiul proiectelor europene implementate de autoritățile din orașul lor prin Programul Regional Vest. Instrumentul lansat de ADR Vest permite vizualizarea în timp real a informațiilor privind investițiile europene ale administrațiilor locale și județene.
Informațiile sunt disponibile publicului într-un format digital, interactiv și ușor de explorat, prin intermediul site-ului vest.ro. Platforma permite vizualizarea proiectelor finanțate în fiecare județ și localitate, precum și urmărirea progresul financiar al fiecărui proiect – de la contractare și până la plata efectivă.
Platforma are o interfață intuitivă, care permite filtrarea proiectelor după județ, localitate sau domeniu și poate fi accesată aici.
În această etapă, tabloul de bord include informații despre aproape 200 de proiecte, cu o valoare eligibilă de peste 760 milioane euro, dintre care peste 190 de milioane euro au fost deja plătite beneficiarilor. Instrumentul va fi actualizat continuu, pe măsură ce noi contracte sunt semnate și implementate.

„Oferim publicului informații vizuale, structurate și actualizate zilnic despre proiectele finanțate prin Programul Regional Vest. Cu doar câteva click-uri, orice cetățean poate vedea ce investiții sunt în derulare în comunitatea sa — de la grădinițe și școli, la infrastructură, transport public sau regenerare urbană. Scopul este clar: să facem investițiile publice vizibile, accesibile și ușor de înțeles pentru toți”, a declarat Sorin Maxim, director general al ADR Vest.
Platforma a fost lansată la finalul unui an în care ținta de absorbție a fost depășită cu aproape 50%, adică de la 129 de milioane de euro estimați, la 191,41 milioane de euro investiți.

S-ar putea să-ți placă și:

În ciuda crizei, înmatriculările noi de vehicule cresc cu aproape 20% în trimestrul III

În ciuda crizei, înmatriculările noi de vehicule cresc cu aproape 20% în trimestrul III

04 nov. 2025
Fonduri europene de până la 100.000 de euro pentru întreprinderile nou-înființate din Caraș-Severin

Fonduri europene de până la 100.000 de euro pentru întreprinderile nou-înființate din Caraș-Severin

01 iul. 2025

Peste 600 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, au fost depuse până în acest moment în cadrul Programului Regional Vest. Pentru jumătate dintre acestea au fost deja semnate contracte de finanțare, cu o valoare nerambursabilă totală de peste 880 de milioane de euro. Printre proiectele în curs de implementare se numără rețele de drumuri județene modernizate în toate cele patru județe, promenade și piste de biciclete la Reșița, tramvaie noi la Arad, piste de biciclete și pasarelă la Petroșani, parcuri noi în Deva, Reșița sau Lugoj și proiecte de regenerare urbană în Timișoara, Sânnicolau Mare și Hunedoara. Lista tuturor proiectelor finanțate este disponibilă pe site-ul vest.ro, aici.

Pentru anul viitor se estimează lansarea unor apeluri cu un buget total nerambursabil de 300 de milioane de euro. 2026 va veni și cu o serie de proiecte strategice, printre care Hubul Regional de Inovare (cu Instrumentul de Accelerare a Afacerilor, Instrumentul Venture Capital și Agenția Regională pentru Inovare), Noul Bauhaus European, precum și sistemul de transport public inter și intra-județean.
În ceea ce privește Programul Tranziție Justă (PTJ), cel mai recent apel încheiat este cel dedicat microîntreprinderilor, pentru care în județul Hunedoara au fost depuse 346 de proiecte, cu o valoare totală nerambursabilă de 88 de milioane de euro. Acestea se adaugă celor peste 100 de proiecte implementate de IMM-uri; dar și celor 17 proiecte aflate în evaluare, în cadrul acțiunii „Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”.

Cel de-al treilea program aflat în portofoliul ADR Vest, Programul Sănătate, are în faza de contractare 46 de proiecte, cu o valoare totală nerambursabilă de 86 de milioane de euro. Printre proiectele ce urmează să fie implementate se numără dotarea ambulatoriilor din Hunedoara, Petroșani, Lupeni, Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, precum și a celor din Jebel și Gătaia, unde vor avea loc și lucrări de modernizare; zece centre de îngrijiri paliative în toate cele patru județe din regiune; precum și secțiile de oncologie de la Spitalele Județene din Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
„Investițiile realizate în regiune arată că fondurile europene reprezintă un adevărat motor de dezvoltare pentru Vestul României. Ele înseamnă școli moderne pentru copii, spitale mai bine pregătite, drumuri care leagă comunități și creează oportunități, afaceri care cresc și generează locuri de muncă. În fiecare județ vedem cum investițiile europene schimbă ritmul orașelor, dau încredere oamenilor și construiesc un viitor mai stabil pentru întreaga regiune. Misiunea noastră rămâne aceeași: să transformăm cât mai multe dintre aceste proiecte în realități vizibile, cu impact direct în viața de zi cu zi a locuitorilor din Regiunea Vest”, a concluzionat Sorin Maxim, director general al ADR Vest.

Tags: ADR Vest
banatmedia

banatmedia

Știri asemănătoare

În ciuda crizei, înmatriculările noi de vehicule cresc cu aproape 20% în trimestrul III

În ciuda crizei, înmatriculările noi de vehicule cresc cu aproape 20% în trimestrul III

de banatmedia
04 nov. 2025
0

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 19,7% în trimestrul III 2025 faţă de trimestrul III...

Fonduri europene de până la 100.000 de euro pentru întreprinderile nou-înființate din Caraș-Severin

Fonduri europene de până la 100.000 de euro pentru întreprinderile nou-înființate din Caraș-Severin

de banatmedia
01 iul. 2025
0

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a publicat Ghidul de...

Investiție economică majoră în comuna Sânmihaiu Român

Investiție economică majoră în comuna Sânmihaiu Român

de banatmedia
08 ian. 2025
0

Sub conducerea primarului Viorel Mărcuți, comuna Sânmihaiu Român a devenit un exemplu de dezvoltare economică sustenabilă, atrăgând investiții semnificative care...

Informații esențiale privind Declarația informativă D406 (SAF – T)

ANAF anunță noi măsuri pentru contribuabilii mici din România

de banatmedia
20 nov. 2024
0

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Banat Media se impune ca un punct de referință pentru cei ce caută informații locale autentice și verificate.

  • Contactează-ne

© 2024 BanatMedia.ro

No Result
View All Result
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment

© 2024 BanatMedia.ro