Cele trei cinematografe redeschise, Victoria, Timiș și Studio, administrate de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cărora li s-a adăugat de la final de noiembrie al patrulea, Cinema Johnny, au atras împreună 116.463 spectatori la cele 1.443 proiecții de film și evenimente culturale care au alcătuit programul public al anului 2025.
„Anul 2025 a fost cel mai ambițios de până acum, cu provocări, dar și cu reușite pe măsură: am păstrat ritmul unui cinematograf nou pe an, cu Johnny din Freidorf, am desfășurat în cadrul Centrului de Proiecte primul apel de finanțare din țară dedicat festivalurilor de film, care a adus și mai multă diversitate pe ecranele noastre, am lansat site-ul unic care regrupează programul din cele patru săli, cinema-timisoara.ro, și ne-am completat echipa cu colegi care au adus entuziasm, idei și forțe proaspete. Este și primul an în care bilanțul depășește pragul simbolic de 100.000 de spectatori, ceea ce ne onorează și ne motivează în același timp.”,declară Ioana Dragomirescu, coordonatoarea cinematografelor din cadrul Centrului de Proiecte.
Cinema Victoria, primul cinematograf de artă renovat, care a împlinit deja trei ani de la redeschidere, și al cărui program este dedicat în special filmelor europene, micilor spectatori și evenimentelor comunității, încheie anul cu un bilanț de 27.991 de spectatori care au participat la cele 534 de proiecții și evenimente din program. Sala din Bălcescu este locul unde au loc cele mai multe proiecții pentru toată familia, 128 în anul care s-a încheiat, dar și cele mai multe proiecții organizate special pentru clasele școlare – 37, care au atras 3500 de elevi. În total, aproximativ 26% din spectatorii de la Victoria sunt copii sub 12 ani, așadar cinefilii de mâine. În această toamnă ei au avut parte și de ediții locale ale unor festivaluri de film dedicate special publicului tânăr – Minimest, Kinodiseea și Culmea. Publicul adult s-a putut bucura de 35 de proiecții urmate de discuții cu invitați, avanpremiere, festivaluri și nu în ultimul rând de seriile tematice devenite deja clasice la Victoria, ca Film Therapy și Cinemunte. Pentru categoriile vulnerabile, cum ar fi seniorii izolați, copiii cu situații familiale precare sau persoanele cu dizabilități, seria Victoria pentru Toți a oferit ocazia de a descoperi magia marelui ecran, gratuit, în comunitate.
Cinema Timiș rămâne cel mai mare și cel mai frecventat dintre cele patru cinematografe ale orașului, și încheie al doilea an complet de la redeschidere cu 64.047 spectatori la cele 397 proiecții de film și evenimente publice din programul foarte divers. Pe lângă cele mai așteptate filme americane, europene și românești ale anului – dintre care povestea lui Sergiu Celibidache, Cravata Galbenă, conduce ca număr de spectatori, programul de la Cinema Timiș a cuprins nu mai puțin de 37 de concerte, pe scenă – de la colinde maramureșene la rock-ul celor de la Cargo, sau pe ecran, unde timișorenii au putut revedea în cele mai bune condiții tehnice concerte legendare ale unor trupe precum Depeche Mode, Queen sau Pink Floyd. Spectacole de balet și operă proiectate pe ecran, documentare despre pictori celebri, dar și foarte îndrăgitele filme clasice din seria Timeless Timiș, au continuat să atragă publicul în număr mare, la fel ca și spectacolele live de stand-up comedy sau cele destinate copiilor, pentru care cele 500 de locuri de la Cinema Timiș s-au dovedit adesea insuficiente. Câteva conferințe de calibru au completat programul public, aducând pe scenă personalități de renume, printre care fizicianul Michio Kaku sau Nicușor Dan, Președintele României.
În primul său an de la redeschidere, Cinema Studio și-a ocupat locul de cinematograf de artă dedicat cinefililor experimentați sau în devenire, găzduind nu mai puțin de 16 festivaluri de film, de la clasicele TIFF, Les Films de Cannes sau Ceau, Cinema! și până la festivaluri de documentar, scurtmetraj sau dedicate cinematografiei franceze, portugheze, italiene, balcanice. Această programare diversă a fost completată de cele mai recente titluri din cinematografia de autor europeană, dar și de 20 de focusuri tematice, retrospective și serii lunare, precum cea dedicată filmelor clasice românești – Cinemateca Itinerantă, și cele propuse de partenerii cinematografului, precum Doc-minică și Ceau, Cineclub. În total, 56 de proiecții au fost însoțite de discuții cu invitați, la care s-au adăugat sesiuni de masterclass cu actori și regizori celebri, dar și 12 ateliere desfășurate în hub-ul audiovizual al cinematografului, în cadrul festivalurilor, la care timișorenii interesați să descopere culisele cinematografiei au putut explora gratuit subiecte precum regia, montajul, tehnici de dubbing și stop motion sau de actorie. Nu în ultimul rând, de un succes deosebit s-au bucurat cele40 de proiecții în aer liber, de pe terasa cinematografului, la care au participat pe parcursul verii peste 3000 de cinefili. În total, Cinema Studio a atras anul trecut 23.230 de spectatori în cadrul a 477 de proiecții de film și evenimente, contribuind decisiv la diversitatea și atractivitatea ofertei cinematografice din oraș.
Nu în ultimul rând, cel mai mic și mai versatil dintre cinematografe, Cinema Johnny, denumit în memoria lui Johnny Weissmuller și care a fost redeschis cu programul constant din 21 noiembrie în Freidorf, a devenit un punct de întâlnire a comunității din cartier, atrăgând în prima lună de funcționare 1195 de spectatori la 35 de evenimente – proiecții de film cu animații pentru cei mici sau cu filme celebre îndrăgite de cei mari, spectacole de teatru și de circ, ateliere, un concert de colinde, dar și proiecții organizate special pentru elevi, persoane fără adăpost sau cu dizabilități, în parteneriat cu organizații din cartier.
Pe lângă cifrele menționate mai sus, reprezentând spectatorii și evenimentele din programul public, cinematografele orașului au găzduit în 2025 peste 30 de evenimente private, printre care congrese de afaceri, gale, ceremonii de final de an universitar sau serbări școlare, la care au participat încă aproximativ 10.000 de persoane.
După o pauză de Sărbători, cele patru cinematografe își vor redeschide porțile începând din 14 ianuarie, iar programul complet și biletele sunt disponibile pe cinema-timișoara.ro








