La data de 13 august 2026, în jurul orei 20:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș – Biroul de Ordine Publică, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului Caransebeș, au observat un autoturism care se deplasa pe direcția Centru – Iaz.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului, iar, în urma verificărilor efectuate, au identificat la volan o femeie, în vârstă de 24 de ani.
Verificările efectuate de polițiști în bazele de date ale Poliției Române, au stabilit faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, precum și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.
Din verificările efectuate de polițiști, a rezultat că, anterior, femeia a mai fost depistată de polițiști în timp ce conducea un autoturism fără permis de conducere, în perioada 12 mai – 12 iulie 2026, cercetările fiind continuate în trei dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Astfel că, la data de 13 august 2026, aceasta a fost depistată pentru a patra oară în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
În urma probatoriului administrat privind fapta constatată la data de 13.08.2026, polițiștii au dispus reținerea femeii, pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și a dispunerii măsurilor legale.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CONDUCEREA FĂRĂ PERMIS POATE PUNE ÎN PERICOL VIAȚA CELOR DIN JUR
Conducerea unui autovehicul fără permis de conducere nu este o simplă abatere și nu trebuie privită ca un gest lipsit de consecințe.
O persoană care conduce fără să fi obținut dreptul legal de a conduce nu are pregătirea și autorizarea necesare pentru a participa în siguranță la traficul rutier.
O singură decizie greșită, o reacție întârziată sau lipsa experienței pot transforma o deplasare aparent obișnuită într-un eveniment rutier cu urmări grave.
Riscul nu este suportat doar de cel care conduce fără permis. Cel mai mare pericol îl reprezintă ceilalți participanți la trafic, conducători auto, motocicliști, bicicliști și pietoni, care pot deveni victime nevinovate ale unei astfel de decizii.
Respectarea legislației rutiere înseamnă, înainte de toate, respect pentru viața și integritatea celor din jur.
Polițiștii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic să respecte legislația în vigoare și să nu se urce la volan dacă nu îndeplinesc condițiile legale pentru a conduce un autovehicul.






