Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată și la Timișoara, unde militari, oficialități locale și județene, dar și zeci de timișoreni s-au adunat în Piața Unirii, în fața Muzeului de Artă, pentru a comemora momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, care a pus bazele statului român modern.
Ceremonia a debutat cu prezentarea onorului militar și intonarea Imnului Național, urmate de un serviciu religios și de alocuțiuni susținute de reprezentanții autorităților. Oficialii au vorbit despre semnificația Micii Uniri, despre solidaritate și despre importanța păstrării valorilor care au stat la baza construcției României moderne.


Evenimentul reunește forțe ale Ministerului Apărării Naționale, Jandarmeriei și Poliției, alături de reprezentanți ai administrației locale și județene, precum și membri ai instituțiilor publice din județul Timiș. Manifestările s-au încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, la care s-au prins atât oficialii, cât și timișorenii veniți în piață, într-un gest simbolic de unitate.
Reamintim că, la 24 ianuarie, se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Momentul istoric din 1859 a fost posibil prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza: la 5 ianuarie, ca domnitor al Moldovei, iar la 24 ianuarie, ca domnitor al Țării Românești, act care a consfințit Mica Unire.






