70,9% dintre candidații din județul Timiș au promovat examenul național de Bacalaureat 2026, înainte de soluționarea contestațiilor, potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Rata de promovare este cu 0,94 puncte procentuale mai mare decât în sesiunea iunie 2025. În această sesiune s-a înregistrat o singură medie de 10, obținută de un absolvent al Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, iar patru licee din județ au avut promovabilitate de 100%.
Situația statistică a rezultatelor candidaților înscriși la examenul național de bacalaureat 2026, sesiunea iunie-iulie, înainte de rezolvarea contestațiilor este următoarea:
BAC2026 IUNIE-IULIE PROMOTIE CURENTA + PROMOTIE ANTERIOARA – PROMOVABILITATE 70,90%

BAC2025 IUNIE-IULIE PROMOTIE CURENTA – PROMOVABILITATE 76,79%

BAC2025 IUNIE-IULIE PROMOTIE ANTERIOARA – PROMOVABILITATE 31.81%

Comparativ cu sesiunea iunie 2025, când promovabilitatea înainte de contestații a fost de 69,96%, rezultatele din sesiunea iunie–iulie 2026 indică o creștere de 0,94 puncte procentuale, ceea ce evidențiază o ușoară îmbunătățire a performanțelor generale ale candidaților.
Există o medie de 10,00 de la COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC „CARMEN SYLVA” TIMIȘOARA.
Media 10,00 / disciplină.
Proba Ea – 9 candidați
Proba Eb – Limba sârbă – 1 candidat
Proba Ec
– Istorie – 36 candidați
– Matematica – 60 candidați
Proba Ed
– Biologie – 46 candidați
– Chimie – 9 candidați
– Economie – 1 candidat
– Fizică – 1 candidat
– Geografie – 11 candidați
– Informatică – 5 candidați
– Logică – 7 candidați
Licee cu procent de promovare de 100% pentru promoția actuală și anterioară:
– Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara
– Liceul Teoretic „Babel” Timișoara
– Liceul „Montessori” Timișoara
– Liceul Teoretic „Harul” Lugoj
Nu sunt licee cu procentul de promovare de 0,00%.






