BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment
No Result
View All Result
BanatMedia
No Result
View All Result
Muzeul Banatului Muzeul Banatului Muzeul Banatului
„Timișeni de nota 10!”: 30 de elevi și personalități din județ, premiați pentru performanțele lor/Foto

„Timișeni de nota 10!”: 30 de elevi și personalități din județ, premiați pentru performanțele lor/Foto

banatmedia de banatmedia
19 oct. 2026
in Actualitate
0
Share on FacebookShare on Twitter

Zece personalități care au contribuit la dezvoltarea comunității din Timiș și 20 de elevi cu rezultate deosebite la școală și în activitățile extrașcolare au fost premiați luni, 19 octombrie, la Timișoara, în cadrul galei „Timișeni de… nota 10!”. Evenimentul a fost organizat la Consiliul Județean Timiș, unde personalitățile selectate au primit și titulatura de „Patrimoniu Județean”.

Gala a marcat unul dintre momentele principale ale celei de-a VIII-a ediții a Caravanei Educației în județul Timiș, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, inițiat de Asociația Alma Venus și organizat de Asociația Junior Sport, în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

S-ar putea să-ți placă și:

ABA Banat organizează un amplu exercițiu de simulare pe râul Bega: intervenție coordonată în cazul unei poluări accidentale majore

ABA Banat organizează un amplu exercițiu de simulare pe râul Bega: intervenție coordonată în cazul unei poluări accidentale majore

19 oct. 2026
Restricții pe A1, în Timiș, înainte de Margina. O bandă și banda de urgență, închise pentru lucrări

Restricții pe A1, în Timiș, înainte de Margina. O bandă și banda de urgență, închise pentru lucrări

19 oct. 2026

Proiectul este dedicat anului 2026, declarat „Anul Nadia Comăneci” și „Anul Constantin Brâncuși”, și își propune să promoveze modele de performanță din sport, cultură, educație și alte domenii.

Zece personalități, desemnate „Patrimoniu Județean”

Cele zece personalități premiate au fost selectate pentru activitatea și contribuția lor la dezvoltarea comunității timișene și la promovarea imaginii județului și a României.

Distincțiile au ajuns la:

  • Vasile Pintea – pictor și grafician;
  • Ion Jurca Rovina – dramaturg și scriitor;
  • Aura Twarowska – mezzosoprană;
  • Nicoleta Voica – interpretă de muzică populară;
  • Ioan Străuț – medic;
  • Emeric Dembroschi – fotbalist și antrenor;
  • Sorin Grădinaru – profesor universitar și antrenor de volei;
  • Nicoleta Mariana Husar – antrenoare de tenis de masă;
  • Zlatomir Balojin – antrenor de canotaj;
  • Eugen Căpățână – sportiv de rugby.

Fiecare dintre cei zece a primit o diplomă de excelență și titulatura de „Patrimoniu Județean”.

Cine sunt cei 20 de elevi premiați

În cadrul aceleiași gale au fost recompensați 20 de elevi din clasele I–VIII, din unități de învățământ din județul Timiș. Aceștia au fost selectați pentru rezultatele școlare din anul 2025–2026, dar și pentru performanțele obținute în activități extrașcolare.

Pentru elevii din clasele I–IV, criteriul școlar a fost calificativul „foarte bine”, iar pentru cei din clasele V–VIII, media generală de cel puțin 9,50.

Lista elevilor premiați cuprinde:

  • Anabelle Vulliet – triatlon;
  • Vanessa Victoria Vucea – atletism;
  • Andreea Patricia Ianoș – atletism;
  • Lana Nicolin – kempo;
  • Bianca Gabriela Trancă – volei;
  • Andrei Cristian Gujbă – dans sportiv;
  • Tudor-Voicu Rădulescu – gimnastică artistică și matematică;
  • Gabriel Teodor Toma – gimnastică artistică și pian;
  • Deian Mărcuș – karate;
  • Celine Mărcuș – balet și dans contemporan;
  • Alexandru George Ceocea – robotică, literatură și karting;
  • Alexandru-Ștefan Necșoiu – șah și matematică;
  • Alexandru Tîrpe-Manasia – creație artistică, pian, tenis și schi;
  • Natasha Hadăr – pian;
  • Maria Iasmina Cirici – canto și karate;
  • Anastasia Meșesan – robotică și IT;
  • Alexandra Pașcalău – creație literară;
  • Anne-Marie Alexia Negrea – creație literară;
  • Anastasia Ioana Rusu – creație literară, grafică și actorie;
  • Tudor-Andrei Ciobanu – informatică.

A fost lansată revista „Născut pentru Sport Timiș”, numărul 7

Gala a fost însoțită de lansarea numărului 7 al revistei „Născut pentru Sport Timiș”, într-o ediție specială dedicată proiectului „Timișeni de… nota 10!”.

Publicația include materiale despre cele zece personalități și cei 20 de elevi selectați, alături de articole dedicate gimnastei Nadia Comăneci și sculptorului Constantin Brâncuși.

Tot luni au fost prezentate, în premieră, materiale video reunite sub genericul „Povestea mea, motivația… ta!”. Seria cuprinde câte un material despre fiecare dintre cele zece personalități, un material dedicat celor 20 de elevi și două materiale speciale despre Nadia Comăneci și Constantin Brâncuși. Clipurile urmează să fie promovate și online.

Aproape 400 de participanți, așteptați la workshopurile educaționale

Proiectul continuă în 20 și 21 octombrie, între orele 17 și 20, cu workshopul gratuit „Nu te naști de… nota 10. Devii!”, organizat în Sala Auditorium a Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara. Potrivit organizatorilor, la activitate sunt așteptați aproape 400 de participanți.

Programul se adresează elevilor sportivi, părinților, profesorilor de educație fizică și diriginților, precum și antrenorilor și managerilor de cluburi sportive. Cele patru module vor aborda pregătirea mentală pentru performanță, rolul familiei, educația prin sport și leadershipul în antrenorat. Sesiunile vor fi susținute de Silviu Ioniță, președintele Asociației Alma Venus și psiholog sportiv.

„Ora de inspirație” ajunge în zece școli din județ

O altă componentă a Caravanei Educației este „Ora de inspirație”, program desfășurat între 20 octombrie și 6 noiembrie, în zece unități de învățământ din județul Timiș. Organizatorii estimează că activitățile vor ajunge la aproximativ 3.000 de elevi.

Calendarul include întâlniri la Remetea Mare, pe 20 octombrie, la Parța, pe 21 octombrie, la Șag, pe 22 octombrie, și la Dudeștii Noi, pe 23 octombrie. În noiembrie, programul continuă la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” și Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, la Giroc, Buziaș, Ghiroda și Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara.

Întâlnirile vor include discuții cu personalități din comunitatea timișeană, demonstrații sportive și momente artistice. Elevii vor primi și exemplare ale revistei „Născut pentru Sport Timiș”, cu autografele invitaților.

Prin aceste activități, organizatorii își propun să promoveze educația, disciplina, perseverența și implicarea în comunitate, încurajând copiii să își dezvolte aptitudinile și să își urmeze obiectivele.

Tags: cjtpremii
banatmedia

banatmedia

Știri asemănătoare

ABA Banat organizează un amplu exercițiu de simulare pe râul Bega: intervenție coordonată în cazul unei poluări accidentale majore

ABA Banat organizează un amplu exercițiu de simulare pe râul Bega: intervenție coordonată în cazul unei poluări accidentale majore

de banatmedia
19 oct. 2026
0

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat informează că miercuri, 21 octombrie 2026, se va desfășura un exercițiu de simulare important...

Restricții pe A1, în Timiș, înainte de Margina. O bandă și banda de urgență, închise pentru lucrări

Restricții pe A1, în Timiș, înainte de Margina. O bandă și banda de urgență, închise pentru lucrări

de banatmedia
19 oct. 2026
0

În următoarea perioadă, pe autostrada A1, în județul Timiș, între km 426+800 și km 427+500, înainte de coborârea spre nodul...

„Nu există «nu se poate»!” revine la Timișoara: spectacol folcloric caritabil pentru susținerea persoanelor cu dizabilități

„Nu există «nu se poate»!” revine la Timișoara: spectacol folcloric caritabil pentru susținerea persoanelor cu dizabilități

de banatmedia
19 oct. 2026
0

Pe 3 decembrie 2026, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Timișoara găzduiește cea de-a doua ediție a spectacolului folcloric...

Timișoara: Ajustări la taxele și impozitele locale ca urmare a modificărilor legislative

Proiect de hotărâre privind taxele locale de interes județean, aflat în transparență decizională

de banatmedia
19 oct. 2026
0

Consiliul Județean Timiș a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu rata inflației de 7,3%, învederea acoperirii creșterii costurilor de întreținere și...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Banat Media se impune ca un punct de referință pentru cei ce caută informații locale autentice și verificate.

  • Contactează-ne

© 2024 BanatMedia.ro

No Result
View All Result
  • Acasă
  • Actualitate
  • Administrație
  • Social
  • Sănătate
  • Politică
  • Divertisment

© 2024 BanatMedia.ro