Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de lucrări pentru construirea unei noi hale de mentenanță a tramvaielor. Investiția completează procesul de modernizare a transportului public și va asigura infrastructura necesară întreținerii noii flote de tramvaie, astfel încât un număr mai mare de vehicule să poată fi întreținute simultan.
„Continuăm investițiile în infrastructura suport pentru mijloacele de transport public nou cumpărate, după ce anul trecut am construit și dat în folosință platforma de încărcare a autobuzelor electrice, tot la depoul de pe bulevardul Dâmbovița. Noua investiție va asigura condițiile tehnice pentru o bună întreținere a noilor tramvaie și pentru intervenții eficiente atunci când e nevoie”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Noua hală va avea o lungime de 90 de metri și va fi dimensionată conform cerințelor tehnice ale noilor tramvaie. Clădirea va fi dotată cu o cale de rulare, un pod rulant cu o capacitate de 5 tone, o groapă tehnică și 12 elevatoare, echipamente care vor permite intervenții la principalele componente ale tramvaielor și vor eficientiza operațiunile de întreținere și reparații. Accesul la hală va fi asigurat din bulevardul Dâmbovița și din strada Ardealului.
Prin această investiție, Primăria Timișoara completează infrastructura necesară exploatării noii flote de transport public. O mentenanță mai eficientă va contribui la reducerea costurilor de exploatare și a consumului de energie, la diminuarea timpilor de imobilizare a tramvaielor și la creșterea disponibilității acestora pentru circulație.
Contractul are o valoare de 12 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este estimată la 10 luni. Lucrările vor fi executate de asocierea ZARON SRL (lider) și EN ELECTRIC PROIECT OFFICE SRL.






