Filarmonica Banatul Timișoara îi invită pe toți cei care doresc să fie ambasadori vocali ai orașului să se înscrie în Corul comunitar. Doritorii vor avea oportunitatea să repete alături de șefii de partidă și dirijorul Corului „Ion Românu”, ca, în final, să stea pe aceeași scenă cu artiștii lirici ai Filarmonicii Banatul Timișoara, în septembrie 2024, în fața a mii de spectatori.
Concertul vocal-simfonic susținut de Orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Corul comunitar va avea loc în luna septembrie 2024. Atunci, va fi interpretată una dintre cele mai celebre și frumoase lucrări vocal-simfonice – Carmina Burana de C. ORFF. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul GABRIEL BEBEȘELEA, cel căruia îi aparține acest concept.
Adresa la care doritorii se pot înscrie este: https://filarmonicabanatul.ro/corul-comunitar-2024/
Data limită a înscrierilor în Corul comunitar este 12 martie 2024, ora 14:00, urmând ca audițiile pentru preselecție să aibă loc în 13 martie 2024, de la ora 18:30, la Sala Capitol.
Repetițiile vor avea loc săptămânal, în fiecare miercuri, de la ora 18:30. Prima întâlnire este programată în data de 20 martie 2024, ora 18:30, la Sala Capitol.
Timișorenii înscriși în Corul comunitar vor repeta alături de:
IOSIF TODEA – Dirijorul Corului „Ion Românu”
CODRUȚA NICULESCU – șef partidă sopran
LUCIA MANGA GLIGOR – șef partidă alto
CAROL BUDAI – șef partidă tenor
LUCIAN ONIȚA – șef partidă bas
Apelul este valabil și pentru ansamblurile corale din oraș. Este suficient ca dirijorii acestora să înscrie corul, completând denumirea acestuia și numărul membrilor, fără a fi necesară înscierea individuală a fiecărui membru în parte.
Persoanele care au făcut parte din ediția precedentă a proiectului, pot confirma participarea printr-un mesaj la adresa de e-mail cor@filarmonicabanatul.ro.
Prima ediție a Corului comunitar a avut loc în 4 septembrie 2023. Atunci, pe scena din Parcul Rozelor, peste 300 de artiști lirici și instrumentiști au interpretat Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven, sub conducerea dirijorală a maestrului GABRIEL BEBEȘELEA.
GABRIEL BEBEȘELEA este Dirijor Principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și Director Artistic al ansamblului si al Festivalului Musica Ricercata și Dirijor Principal invitat în Stagiunea 2023-2024. În 2023 a fost Dirijor în Rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara, în perioada Capitalei Europene a Culturii.
Pe lângă aceaste poziții, este invitat al unor orchestra precum Royal Philharmonic Orchestra Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Castilla și León, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Singapore Symphony Orchestra, Tonkünstler-Orchester și PKF-Prague Philharmonia.
Gabriel Bebeșelea dirijează în săli de concerte importante precum Concertgebouw Amsterdam, Musikverein din Viena, Konzerthaus din Berlin, Elbphilharmonie Hamburg, Cadogan Hall din Londra, Palace of Arts din Budapesta, Auditorium Parco della Musica din Roma și L’Auditori din Barcelona.
Cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii, Gabriel Bebeșelea este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale uitate sau neglijate. În 2017, pentru a aduce la lumină o astfel de muzică, a înființat ansamblul de muzică veche și nouă Musica Ricercata. În afară de faptul că este director artistic al ansamblului Musica Ricercata, începând cu anul 2019, este director artistic al Festivalului Musica Ricercata.
Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială pe CD oratoriul „Strigoii” și „Pastorale – Fantaisie pour petit orchestre” (ediție editată de Gabriel Bebeșelea) de George Enescu.
IOSIF TODEA
Născut în anul 1963, maestrul IOSIF TODEA a fost elev al Şcolii de Muzică din Reşiţa, continuându-şi apoi formarea muzicală (1977-1981) la Liceul de Muzică din Arad. Alături de Gavrilă Câmpan, cunoscut dirijor de cor arădean, Iosif Todea a descoperit arta corală. Elev fiind în clasa a XI-a, a alcătuit un cor format din colegi de liceu, după un an de activitate obţinând deja Premiul I la Festivalul Naţional „Cântarea României”. După absolvirea liceului, Iosif Todea a fost angajat la Şcoala de Muzică din oraşul natal, unde a predat şi cursuri de violoncel. Din anul 1991, şi-a continuat formarea muzicală cu studii de pedagogie muzicală la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, urmând cursuri de ansamblu şi dirijat coral cu prof. Damian Vulpe. Maestrul Todea a înfiinţat alături de colegii din Facultate un cor de cameră, „Collegium Musicum”, alături de care a susţinut o serie de concerte a cappella în ţară.
O altă personalitate care a avut o importantă contribuţie la formarea sa ca dirijor a fost maestrul Diodor Nicoară, iar angajarea sa ca artist liric în Corul „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timişoara, în anul 1992, i-a oferit posibilitatea de a se apropia de arta corală profesionistă. Iosif Todea a devenit dirijor al Corului „Ion Românu” în anul 1997. Alături de acest cor, desfăşoară o bogată activitate artistică marcată prin numeroase concerte a cappella şi vocal-simfonice, efectuând turnee în Norvegia, Belgia, Olanda, Germania. Ca urmare a bogatei sale activităţi, Iosif Todea a fost distins cu Premiul „Pro Cultura” oferit de Consiliul Judeţean Timiş, în anul 2007.