O amplă operațiune antidrog a avut loc în județul Arad, unde polițiștii și procurorii au efectuat 33 de percheziții domiciliare. În urma acțiunilor, 17 persoane, dintre care două minore, au fost reținute în două cauze penale în care sunt cercetate pentru infracțiuni privind traficul și consumul de droguri.
Perchezițiile au fost desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad.
Potrivit anchetatorilor, persoanele vizate sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri și deținerea fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.
În timpul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantități de substanțe interzise despre care anchetatorii susțin că ar fi fost tranzacționate de persoanele cercetate.
Totodată, în urma celor 33 de percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe vegetale și cristaline, aflate în prezent în curs de expertizare. Polițiștii au mai ridicat obiecte care prezintă urme de substanță, dispozitive de stocare a datelor și alte mijloace de probă.
Ancheta a intrat într-o nouă etapă miercuri, când judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a fost sesizat cu propuneri privind măsurile preventive. Procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul a nouă dintre persoanele cercetate, iar pentru alte șase persoane au propus măsura arestului la domiciliu, pentru aceeași perioadă.
La operațiune au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin. Acțiunea a beneficiat, de asemenea, de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.
Anchetatorii precizează că cercetările continuă, iar pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.






