De Ziua Internațională a Animalelor, marcată pe 4 octombrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Timiș au desfășurat mai multe activități de informare și prevenire în județ. Oamenii legii au ajuns în școli, la Charge Festival, dar și în comunități din mediul rural.
Polițiștii timișeni au profitat de Ziua Internațională a Animalelor pentru a le vorbi copiilor și adulților despre responsabilitatea pe care o presupune deținerea unui animal și despre obligațiile prevăzute de legislație.
În cadrul activităților desfășurate în mai multe unități de învățământ din județ, elevii au aflat care sunt regulile privind deținerea și îngrijirea animalelor. Întâlnirile au fost interactive, iar copiii au avut ocazia să adreseze întrebări polițiștilor și să afle cum pot contribui la protejarea și bunăstarea animalelor.
Activitățile de informare nu s-au limitat la școli. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Timiș au desfășurat acțiuni și în zona rurală a județului, unde le-au explicat cetățenilor prevederile legale privind protecția animalelor și responsabilitățile pe care le au în calitate de proprietari sau deținători.
De asemenea, mesajele privind protecția și bunăstarea animalelor au fost transmise și participanților la Charge Festival.
Acțiunile au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la responsabilitatea pe care o presupune deținerea unui animal și promovarea unei conduite corecte față de necuvântătoare.
Polițiștii timișeni anunță că vor continua activitățile de informare și prevenire în școli și în comunitățile din județ, pentru promovarea respectării legislației privind protecția și bunăstarea animalelor.










