Tatăl unui elev de clasa a V-a și fratele acestuia, în vârstă de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost agresat în curtea unității de învățământ.
Potrivit polițiștilor, cei doi, în vârstă de 39, respectiv 16 ani, sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Incidentul a avut loc miercuri, după ce profesorul i-ar fi atras atenția elevului asupra comportamentului din timpul orei de educație fizică. Nemulțumit, copilul ar fi plecat acasă, apoi s-ar fi întors la școală împreună cu familia.
Conflictul a degenerat, iar profesorul a fost agresat fizic. Conducerea școlii a solicitat intervenția Poliției, iar persoanele implicate au fost conduse la secție pentru audieri.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul.







