În urma Adunării Generale la care au participat peste 200 de membri cu drept de vot, USR Timișoara și-a desemnat noul for de conducere.
Paula Romocean, a fost aleasă președinte al organizației locale.
„Obiectivul meu pentru acest mandat este să fim printre timișoreni, să le ascultăm opiniile și ideile și să creștem organizația USR de Timișoara. Rolul partidului este să genereze o viziune politică și de politici publice pe care să o punem în aplicare la nivel local și național. Filiala Timișoara este vie, implicată și este una dintre cele mai puternice din USR”, a declarat Paula Romocean.
„Paula Romocean e dedicată trup și suflet Timișoarei. Are o putere de muncă extraordinară. Cred în capacitatea ei profesională și în dedicarea cu care mișcă lucrurile în fiecare zi. O felicit și îi urez succes în noul mandat”, a spus Dominic Fritz.
De asemenea, a fost ales și Biroul Local, format din 14 membri, cu următoarea componență:
Militaru Elena Rodica – doctor inginer, consilieră locală
Rusu Mihaela-Paula – medic, consilieră locală
Ștefea Petru Marin – profesor universitar
Popescu Raluca – medic ginecolog
Negrișanu Răzvan Gabriel – arhitect, liderul consilierilor locali ai USR
David Roberto Sebastian – programator, consilier local
Merean Ovidiu – programator, consilier local
Hochmuth Simona Anca – cadru didactic
Povară Sorin Marius – inginer constructor proiectant, consilier local
Mihala Larissa – manager în domeniul sănătății, consilieră locală
Grigoruța Alexandru Ioan – antreprenor
Pavone Adela – profesoară
Băleanu George Eleonor – asistent medical generalist
Afronie Alexandru Paul – avocat







