Alexandra, medic rezident în cadrul Clinicii I Chirurgie, trece printr-o perioadă dificilă după ce a fost grav rănită într-un accident rutier. Viața i-a fost salvată de echipele medicale, însă tânăra are în față un drum lung de recuperare, iar colegii săi fac apel la solidaritate și îi îndeamnă pe cei care pot să o ajute prin donații sau prin distribuirea mesajului.
“Într-un spital, ajungi să îți cunoști colegii prin felul în care sunt alături de oameni. Prin grija pentru un pacient, prin ajutorul oferit într-o zi grea, prin disponibilitatea de a face încă puțin atunci când este nevoie.
Așa o cunoaștem pe Alexandra, colega noastră, medic rezident în cadrul Clinicii I Chirurgie: harnică, implicată, atentă la cei din jur. Un om pe care ne-am putut baza. Un om care a oferit sprijin și înțelegere chiar și atunci când propria viață nu i-a fost ușoară.
Un grav accident rutier i-a schimbat cursul vieții. Alexandra a ajuns să aibă ea însăși nevoie de îngrijirile pe care se pregătea să le ofere altora. Echipele medicale din spitalul nostru i-au salvat viața. Acum se află într-un centru de recuperare, în fața unui drum lung și dificil.
Viața Alexandrei a fost salvată. Dar drumul ei spre recuperare continuă. Și pe acest drum putem fi alături de ea.
Dincolo de halatul alb este Alexandra. Colega noastră. Fiica unei mame care își dorește să o vadă bine. Un om care are nevoie să simtă că nu este singur.
Dacă poți, donează. Orice sumă, indiferent de valoare, înseamnă sprijin concret pentru continuarea recuperării.
Dacă nu poți dona, te rugăm să redistribui această postare. Poate că prin tine mesajul va ajunge la cineva care poate ajuta. Și acesta este un gest care contează.
Donații prin transfer bancar:
IBAN: RO33BACX0000001994314000
Titular: Jitărescu Gabriela — mama Alexandrei
Alexandra a fost alături de ceilalți. Acum este rândul nostru să îi fim aproape, prin fiecare donație, fiecare redistribuire și fiecare gest de solidaritate. Împreună pentru Alexandra. Să nu o lăsăm să ducă singură acest drum”, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara.








