Un accident rutier mortal s-a produs pe Calea Dorobanților, unde un tânăr de 22 de ani a fost lovit de un camion în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 36 de ani conducea camionul pe Calea Dorobanților, dinspre strada Turda către aleea Pădurea Verde. La un moment dat, acesta a surprins și accidentat pietonul de 22 de ani, care traversa neregulamentar, printr-un loc nepermis și nesemnalizat corespunzător.
Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, acesta a decedat ulterior.
Polițiștii au deschis un dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Ancheta continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.







