După mai multe știri apărute în presă, Cristian Moș anunță că nu vrea să lase loc de speculații și vine cu lămuriri. Acesta spune că filiala USR Timiș nu-l mai reprezintă și susține că organizația a devenit un instrument de manevră nu doar pentru Dominic Fritz, ci și pentru Alin Nica.
În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, de membru fondator al USR Timiș, fost președinte al filialei județene și fost membru în Biroul Național USR, politicianul consideră că este momentul potrivit să anunțe că se află în imposibilitatea de a susține acest proiect. Iată poziția oficială a lui Cristian Moș.
„Filiala USR Timiș nu mă mai reprezintă.
Astăzi, această organizație nu mai este decât un instrument de manevră nu doar pentru Dominic Firtz, ci mai nou și pentru Alin Nica.
ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid „toți la fel”.
Astăzi, Fritz se ține de mână cu Ludovic Orban și Băsescu, unii dintre dinozaurii din cauza cărora am intrat în politică noi, ceilalți.
În 2021, am crezut sincer că Dominic Fritz poate duce mai departe misiunea noastră, că el poate crește filiala USR Timiș și că înțelege de ce e important să ai în spate o filială județeană puternică, chiar dacă tot ce îți dorești e Primăria Timișoara.
Mă întreb oare câți primari o să mai aibă USR în Timiș după alegerile din 9 iunie?
Sau mai bine hai să ne întrebăm câte filiale locale active mai avem în județ azi?
Ce s-a ales de toată munca noastră de construcție din 2016 până în 2021?
Incapabil să aibă încredere în forța noastră ca echipă, Dominic Fritz a ales să joace murdar, să facă pacturi cu cele mai îndoielnice personaje din peisajul politic local, să se comporte exact ca un politician de rit vechi.
Nimeni nu vorbește despre cum timp de 3 ani și pânâ acum 3 săptămâni, ordinul de partid era: „Atacați-l pe Alin Nica!”, cel care sabota activitatea lui Fritz la orice pas. Iar acum, brusc, trebuie să aplaudăm când Nica spune că „simte că s-a întors acasă, lângă noi în USR”.
Aceasta nu este politica pe care eu vreau s-o fac.
Eu sunt tot cel din 2016 – cel care a fondat USR Timiș cu mare încredere, pus pe treabă și care crede sincer că doar cu oameni muncitori și corecți se pot obține rezultate.
Iar rezultatele sunt singurele care contează în fața celor care ne oferă încrederea lor – cetățenii.
Voi continua munca mea de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, dar și parcursul politic așa cum consider că este corect față de cei care mi-au dat votul de încredere.
Mai am putere de muncă și chef de treabă.
Mergem înainte cu oameni buni și încredere că putem să construim pe baze sănătoase, fără compromisuri”, transmite Cristian Moș.